Erdogan începe să își vadă visul cu ochii. Turcia, din ce în ce mai dominantă

Erdogan începe să își vadă visul cu ochii. Turcia, din ce în ce mai dominantă
„Turcia e mai mare decât Turcia însăși. Ca națiune, nu ne putem limita viziunea noastră la 782.000 de kilometri pătrați”, a spus ieri, într-un discurs, președintele Erdogan.

Este o afirmare publică a neo-otomanismului , ideologie cu care deja de multă vreme cochetează elita turcă.

Iar evoluțiile geopolitice i-au permis lui Erdogan să devină unul dintre cei mai importanți actori din zonă.

S-a implicat activ în Caucaz prin sprijinul acordat Azerbaidjanului în războiul cu Armenia și ocuparea republicii separatiste Nagorno-Karabah, s-a implicat activ în Libia după Primăvara Arabă, se implică activ în Cornul Africii prin medierea conflictului dintre Etiopia și Somalia, se implică activ în Siria prin sprijinirea grupărilor care au detronat regimul Bashar Al-Assad și vizează acum dezmembrarea milițiilor kurde din nord-est.

Erdogan nu s-a ferit prin acțiunile sale să deranjeze interesele Rusiei și Iranului, iar în cazul Kurdistanului, deși Turcia este membru NATO, se află acum chiar și pe contrasens cu politica SUA în zonă.

Totdată, în plan intern regimul iliberal al "sultanului" Erdogan se îndepărtează deja din ce în ce mai tare de republica seculară fondată de Ataturk.

În contextul geopolitic din ce în ce mai complicat din estul Europei și Orientul Apropiat, trebuie să fim din ce în ce mai atenți la direcția spre care se îndreaptă Turcia.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii