Câteva buncăre de gunoi montate săptămâna aceasta pe bulevardul George Enescu au devenit metafora perfectă a adevăratei probleme a administrației condusă de Ion Lungu: nu înțelege, nu știe, nu poate și nici nu vrea să informeze sucevenii, să-i consulte și să țină cont de opiniile și argumentele lor. Primăria Suceava s-a izolat de oraș și de suceveni.
Am primit marți această fotografie cu șase buncăre de gunoi îngropate în aceeași zi pe bulevardul George Enescu, în fața pizzeriei Luca. Buncărele au fost amplasate exact până la limita carosabilului.
Opiniile au început să curgă. Unele favorabile, cele mai multe critice. Printre problemele aduse în discuție au fost amplasarea pe cel mai circulat bulevard din Suceava și posibila îngreunare a traficului pe durata operațiunilor de ridicare a gunoiului, riscul creat prin amplasarea la limita carosabilului, amplasarea inestetică pe cel mai mare bulevard din oraș, amplasarea nepotrivită în fața unui spațiu de alimentație publică, tăierea unui arbore și ocuparea unor locuri de parcare.
La scurt timp după ce am publicat fotografia, am fost contactat de primarul Ion Lungu care a susținut că nu ar fi știut despre această lucrare și că ar fi dat ordin ca buncărele să fie mutate.
În aceeași seară am fost contactat și de reprezentantul firmei de salubrizare care mi-a trims fotografii cu pubelele de gunoi din gangul din apropiere și cu buncăre de gunoi amplasate pe străzi din Spania, arătând că nu a fost identificat alt amplasament pentru rezolvarea problemei în zonă.
Vineri, 7 mai, cele două buncăre de la limita carosabilului au fost ridicate și mutate în lataral, lângă celelalte rămase pe același amplasament.
Dincolo de argumentele care țin de estetică, oportunitate și funcționalitate, această întâmplare ridică o altă problemă importantă pe care nu de puține ori am adus-o în discuție în spațiul public: lipsa de comunicare și de transparență a Primăriei Suceava față de opiniile și nevoile locuitorilor acestui oraș.
Marea problemă aici nu este amplasamentul acelor buncăre, ci că din nou decizia a fost luată fără o minimă consultare a populației.
O chestiune care la prima vedere poate părea măruntă ne relevă de fapt adevărata problemă a administrației Ion Lungu: faptul că nu ține cont în niciun fel de opinia sucevenilor.
Săptămâna aceasta am văzut cum s-au consumat inutil bani, resurse și forță de muncă. O cheltuială inutilă care putea foarte simplu evitată dacă Primăria ar fi anunțat în prealabil intenția de a amplasa acolo acele buncăre de gunoi și ar fi luat decizia finală după ce ar fi preluat toate argumentele și opiniile sucevenilor.
Primăria Suceava nu are o cultură a dezbaterii publice, a consultării populației cu privire la deciziile administrativ și a transparenței decizionale.
Actul decizional al administrației publice nu trebuie să fie un secret pentru contribuabil. Persoanele alese în funcții publice sunt angajații, nu stăpânii comunității. Pentru asta trebuie să informeze și să consulte în permanență comunitatea.
Dar, așa cum ne-am obișnuit, administrația condusă de Ion Lungu nu ține cont de opiniile cotribuabililor. Primăria Suceava s-a izolat de oraș și de suceveni. Administrația condusă de Ion Lungu nu înțelege, nu știe, nu poate și nici nu vrea să informeze, să consulte și să țină cont de opiniile și argumentele sucevenilor.

0 Comentarii