Astăzi, la Curtea de Apel Suceava a avut loc primul termen din dosarul în care Consiliul Județean Suceava și Consiliul Local Pojorâta au atacat cu recurs decizia Tribunalului Suceava care a anulat transferul terenului de sub groapa de gunoi din vârful Pasului Mestecăniș din proprietatea Comunei Pojorâta în cea a Județului Suceava.
Pentru reprezentarea din acest dosar Consiliul Județean Suceava a angajat cu 50.000 de lei casa de avocatură Stoica și Asociații, condusă de fostul lider PDL Valeriu Stoica.
Recursul a fost însă suspendat înainte de a începe.
Localnicii din Valea Putnei, în frunte cu Aristide Samuilă Maxim, au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiției strămutarea dosarului la o altă instanță din țară. Joi, 6 decembrie, Curtea Supremă a decis suspendarea acțiunii până la o decizie privind strămutarea, decizie care ar putea fi luată la 10 ianuarie 2019.
Astăzi, Completul de recurs al Curții de Apel Suceava a luat act de decizia Curții Supreme și a dispus suspendarea acțiunii până la luarea unei decizii privind eventuala strămutare.
Pe aceeași temă:
- Groapă de gunoi în vârful muntelui. Pasul Mestecăniş, poarta de intrare către mănăstirile Bucovinei, sluţit pe şase hectare pentru un depozit de deşeuri
- FOTO VIDEO Cum arată groapa de gunoi din vârful muntelui, cea mai mare aberaţie realizată cu fonduri UE
- Plângere la DNA pentru groapa de gunoi din vârful Pasului Mestecăniș
- Ancheta în dosarul gropii de gunoi Mestecăniș, preluată de procurorii DNA Suceava. Patru instituții publice acuzate de multiple infracțiuni
- EXCLUSIV Au comis-o și la Moara! Groapa de gunoi încalcă legea și nu va putea fi autorizată, deși a fost recepționată încă din 2016
- CJ Suceava invocă date false în solicitarea de autorizare a gropii de gunoi din Moara. Documente în exclusivitate
- Șefii CJ Suceava își apără datele false din dosarul Moara cu un articol ambiguu dintr-o hotărâre de guvern, dar sunt contraziși de Directiva UE privind gropile de gunoi
- Detaliul ținut strict secret de CJ Suceava: Munte de gunoi mai înalt decât blocurile turn, la depozitul din Moara
- FOTO VIDEO Ce secrete ascunde Consiliul Județean Suceava și de ce a făcut pe ascuns recepția lucrărilor la groapa de gunoi Mestecăniș?
- APM Suceava a decis să autorizeze groapa de gunoi de la Moara, în ciuda multiplelor ilegalități semnalate. Documentul poate fi contestat până pe 2 noiembrie
- Contestație față de autorizarea nelegală a gropii de gunoi de la Moara: „Cine se gândește, totuși, la oameni?”
- O nouă contestație împotriva autorizării gropii de gunoi Moara, depusă la APM Suceava
- Consiliul Județean Suceava cheltuiește o avere ca să-și apere groapa de gunoi construită nelegal în vârful muntelui
- CJ Suceava a prezentat instanței procesul verbal al recepției lucrărilor la groapa de gunoi Mestecăniș și a cerut încetarea acțiunii. Completul a amânat discuțiile și a respins alte două excepții ridicate de pârâți
- Dubii cu privire la legalitatea și oportunitatea hotărârilor prin care Consiliul Județean cheltuiește 170.000 de lei pe avocați în procesele privind groapa de gunoi Mestecăniș
- A fost stabilită data recursului în dosarul anulării transferului terenului gropii de gunoi din vârful Pasului Mestecăniș
- Amânare de o săptămână în procesul gropii de gunoi Mestecăniș. Care sunt cele patru excepții care vor fi discutate la termenul de joi
0 Comentarii