Unde erau „pirații”?

Se spun vrute și nevrute pe tema autobuzelor care s-au retras de pe traseu sâmbătă seară, pe o ninsoare abundentă, când străzile din târg erau acoperite de gheață și zăpadă. Viceprimarul Lucian Harșovschi își sponsorizează postări pe Facebook în care anunță anchete la TPL. Și primarul Ion Lungu se arată supărat că nu a fost anunțat de retragerea autobuzelor la garaje, dar întrebat dacă și-ar fi asumat responsabilitatea unei astfel de decizii răspunde negativ.

Cum stau de fapt lucrurile?

Sâmbătă seară a nins abundent. Am circulat de două ori cu mașina între 19.00-21.00 și am văzut cu ochii mei că cele mai multe străzi nu au fost deszăpezite, iar pe unde au trecut utilaje zăpada se depunea înapoi la fel de repede.

Am văzut cinci autobuze TPL oprite în stația de la intrare în Obcini. Ulterior am aflat că alți șoferi s-au oprit în zona blocului IRE, după ce două autobuze au derapat în Obcini și au lovit mașini parcate pe marginea drumului. Probleme mai erau la urcare spre Catedrală dinspre Nordic și Policlinică, dar și în alte zone din oraș.

Am vorbit cu persoane care au asistat la tamponările din Obcini și am văzut imagini din acea seară publicate pe Facebook. Era clar că exista un risc pentru circulația autobuzelor. Unul dintre șoferii TPL mi-a povestit că a patinat tot drumul de la Școala Generală nr. 9 până la Biserica Sfânta Cruce. Pasagerii erau foarte speriați când au văzut că șoferul nu poate controla mașina.

Cine și-ar fi asumat responsabilitatea dacă s-ar fi întâmplat ceva sâmbătă seară. Consider că decizia șoferilor TPL de a refuza să continue traseul a fost corectă. Șoferul este cel care conduce autobuzul și care este responsabil pentru oamenii din autovehicul. Nu primarul, nici viceprimarul sau alții care își dau cu părerea pe internet. Dacă vreun pasager ar fi făcut și o simplă vânătaie, șoferul era cel anchetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La fel de drept este că există pasageri care au așteptat în stații, pe frig și ninsoare, neștiind de ce nu mai vin autobuzele. A fost într-adevăr o problemă de comunicare, dar decizia de retragere la garaj nu cred că a fost greșită.

În schimb, eu am o altă întrebare: unde erau „pirații”? Aproximativ 50 de maxi-taxi cu autorizații pe trasee extra-urbane sau fără niciun fel de autorizație fac transport public în comun ilegal de aproape un an în municipiul Suceava. Îi vedem zilnic prin oraș, mai ales la ore de vârf, când fac evaziune cu bani mulți, pentru că știți că niciunul nu îți taie bilet.

În schimb, sâmbătă seară pe străzile din Suceava nu am văzut niciun maxi taxi. Ei de ce s-au retras? Evident, pentru că și pentru ei era la fel de periculos să transporte pasageri prin oraș. Despre ei nu am auzit nicio vorbă de la conducerea primăriei, nici de la cei care comentează aiurea pe internet.

Credeți că dacă se putea circula în siguranță prin oraș „pirații” nu ar fi fost prezenți să profite de absența autobuzelor TPL? Sigur că i-am fi văzut.

În loc să critice șoferii TPL pentru a-și justifica propria greșeală privind deszăpezirea din oraș, cred că ar fi cazul ca reprezentanții primăriei să facă în cele din urmă ordine în transportul public local. Sunt 50 de maxi-taxi care fac transport public în comun ilegal în Suceava și care fac evaziune fiscală fără se fie verificate de nimeni. În ultimul an, primăria nu a făcut niciun demers concret față de pirateria din transportul local. De ce?

Fotografiile în care se vede cum un autobuz a derapat în Obcini pe o stradă acoperită de gheață și zăpadă, pe care nu s-a intervenit cu lama și nici nu s-a împrăștiat material antiderapant:
Un autobuz TPL a tamponat un Matiz după ce a derapat pe strada acoperită de gheață și zăpadă. Foto: Valentin Ioan Adomnicăi

Un autobuz TPL a tamponat un Matiz după ce a derapat pe strada acoperită de gheață și zăpadă. Foto: Valentin Ioan Adomnicăi

Un autobuz TPL a tamponat un Matiz după ce a derapat pe strada acoperită de gheață și zăpadă. Foto: Valentin Ioan Adomnicăi
Un autobuz TPL a tamponat un Matiz după ce a derapat pe strada acoperită de gheață și zăpadă. Foto: Valentin Ioan Adomnicăi


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii