Zilele trecute am participat la consultarea publică pe tema bugetului local al municipiului Suceava pentru anul 2018, organizată la Școala generală nr. 9 „Ion Creangă” din cartierul Obcini.
Am propus reprezentanților Primăriei și Consiliului Local prezenți la dezbatere două chestiuni foarte ușor de realizat:
1. Semaforizarea trecerii de pietoni de pe Calea Obcinilor dintre cele două stații de transport în comun. Este trecerea de pietoni cel mai adesea folosită de locuitorii cartierului Obcini și poate cea mai periculoasă trecere de pietoni din oraș. Pe Calea Obcinilor se circulă cu viteză ridicată, traficul rutier este intens, iar prin zonă trec permanent numeroase TIR-uri. Prin instalarea unui semafor cu temporizare, acționat prin buton, ar crește siguranța pietonilor care se angajează în traversarea străzii. Pe de altă parte, o astfel de măsură ar duce la fluidizarea traficului deoarece semaforul cu buton ar fi setat astfel încât să permită traversarea străzii de către pietoni doar la un anumit interval de timp.
2. Amplasarea la locurile de joacă pentru copii, la loc vizibil, a unor panouri care să includă normele de conduită ale persoanelor care le folosesc, dar și numărul de telefon al Poliției Locale. Am făcut această propunere pentru că, în conformitate cu legislația națională și locală, în locurile de joacă pentru copii sunt interzise, printre altele, fumatul, accesul câinilor sau aruncatul pe jos a cojilor de semnițe și ambalajelor, reguli care adesea sunt nerespectate. Necesară ar fi și includerea locurilor de joacă, mai ales a celor modernizate, pe traseul patrulelor de ordine publică.
Nu este pentru prima dată când am ridicat cele două chestiuni foarte ușor de realizat. Vom vedea împreună, până la sfârșitul anului, dacă de această dată vor fi rezolvate.

0 Comentarii