Cum a fost aranjată licitația prin care consilierul PSD George Petrescu a pus mâna pe un teren pentru garaj în centrul orașului, la 2 lei/mp/lună



Cele două parcele de teren din centrul municipiului Suceava unde consilierul local PSD Gheorghe Petrescu și un oarecare Ioan Cazaciuc își construiesc garaje au fost obținute prin intermediul unei licitații despre care, în baza documentelor pe care am reușit să le obțin, pot spune că există indicii temeinice că ar fi fost trucată.

Mai exact, Primăria Suceava organizat o licitația publică pentru acordarea dreptului de superficii pentru parcelele 49886 și 49887, fiecare de câte 24 de metri pătrați, cu preț de pornire de 2.400 de euro. Despre calcule dubioase utilizate pentru a se ajunge la acest preț, citiți aici.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor era data de 17 august 2017, ora 10.00.

Pentru parcela 49886, comisia a primit doar două oferte, ambele înregistrate, atenție!, în aceeași zi, la aceeași oră, același minut: 17.08.2017, ora 09.48.

Cele două oferte au fost depuse de consilierul local PSD Gheorghe Petrescu și de un oarecare Andrei Cătălin Agavriloaei și au primit numere de înregistrare consecutive.

Probabil vă întrebați cum de cei doi competitori care se luptau pentru parcela de teren au venit de mână la primărie pentru a-și înregistra ofertele. Este, evident, o întrebare firescă. Răspunsul îl obținem din modul în care a decurs licitația. Între cei doi nu a existat o competiție, ci o înțelegere pentru trucarea licitației. Petrescu a venit să ia terenul, celălalt s-a înscris doar ca să simuleze o așa zisă competiție și apoi se retragă.

Scenariul s-a repetat aidoma și cu cealaltă parcelă. Ioan Cazaciuc și același Andrei Cătălin Agavriloaei au depus ofertele împreună, cu numerele de înregistrare 28956 și 28966, iar cetățeanul adus „mână moartă” s-a retras la fel ca la prima parcelă.

Modul în care licitația a fost aranjată este evident din desfășurarea licitației, așa cum se poate observa 

Raportul comisiei de licitație:





Pe aceeași temă:

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii