De ce a câștigat Trump alegerile

Urmăresc întotdeauna cu interes alegerile din Statele Unite. Este un spectacol fascinant. Campania asta a fost însă diferită față de cele precedente. Iată câteva observații personale cu privire la ultimul an și jumătate de campanie din State.

De ce a câștigat Donald Trump alegerile? Simplu. Pentru că este altceva. Este total diferit față de ceilalți candidați din istoria Statelor Unite.

Multă lume se miră acum că a câștigat Trump. I-am dat de la început mari șanse. 

Trump a venit din afara politicii, cu un puternic discurs anti-sistem, un discurs împotriva establishment-ului. Un discurs care prinde mai ales la cetățeanul american de rând care, la fel ca peste tot în lumea asta, o duce mai prost după criza din anii trecuți.

Trump reușește în cuvinte puține și simple să transmită mesaje foarte puternice. Sintetizează  A avut și cel mai bun slogan de campanie: „Make America great again!”.

Din vara anului trecut, când a intrat în campanie, Trump a lansat și controlat toate temele din spațiul public: zidul de la granița cu Mexicul, expulzarea imigranților etc. Ceilalți candidați nu au făcut decât să se poziționeze față de temele lansate de Trump.

În esență, Trump este un showman. Dar tocmai asta l-a făcut să se delimiteze de imaginea celorlalți candidați, percepuți ca oameni ai sistemului. 

Preferința față de un candidat anti-sistem s-a văzut și în cadrul alegerilor interne din Partidul Democrat. Principalul contracandidat Hillary Clinton, Bernie Sanders, cel care a obținut peste 40% dintre voturile democraților la alegerile preliminare, a fost de asemenea un candidat anti-sistem. Preferința votanților pentru astfel de candidați era clară. Iar Trump a candidat inclusiv împotriva propriului partid. Liderii republicani nu l-au dorit, dar n-au avut ce face. A câștigat alegerile interne. Mulți lideri republicani au anunțat că nu îl susțin. Și asta a făcut ca oamenii să îl perceapă ca pe un candidat anti-sistem.

În plus, într-o tiranie a discursului politically correct, Donald Trump a zdruncinat societatea cu expresii care pot fi considerate jignitoare la adresa unor femei și unor minorități.

Trump a fentat scandalurile cu privire la declarațiile de venit și unele înregistrări cu limbaj colorat din tinerețe. A făcut numeroase gafe, dar asta nu l-a afectat. Parcă avea imunitate în ochii alegătorilor. În schimb, a punctat decisiv pe relația familiei Clinton cu grupuri de lobby susținute de Wall-Street, pe scandalul email-urilor anchetate de FBI și pe decizii controversate din perioada în care Hillary era Secretar de Stat.

Hillary Clinton a fost puternic susținută de cele mai mari trusturi mass-media din State. Și această suprasaturare în spațiul public a enervat probabil votantul american. În schimb, Donald Trump a punctat pe Twitter și Facebook, acolo unde a reușit să-și disemineze țintit mesajele de campanie.

Nu în ultimul rând, Trump a câștigat cele trei dezbateri cu Hillary Clinton.

Asta a fost în campanie. Ce va face la Casa Albă nu știu. Eu n-am văzut niciun program concret al lui Donald Trump. Promite că va face America „great again”, dar n-a explicat cum. Susține că va crea locuri de muncă, dar nu și cum. Vrea să elimine ObamaCare, dar ce va pune în loc? Pe problemele de politică externă a făcut numeroase gafe. Poziționarea față de NATO și zonele de conflict este controversată. Admirația declarată față de Putin pare nepotrivită. Îmi doresc doar ca România să nu fie afectată în niciun fel de alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite.

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Dinuli, Io* iar am dat dovadă de un simț analitic excepțional și o capacitate de predicție uluitoare: Inga acilea meserie:
    http://tazmaniandemoon.blogspot.ro/2016/11/us-election-2016-pythias-prophecy.html

    Și crede-mă că nu am avut nici măcar 2 secunde de îndoială în ceea ce privește victoria lui Trump.

    Motive pentru această predicție ar fi multe, începând de la fiecare element specific venit din zona continentului Nord-American.
    Dar, primul și primul criteriu funcție de care trebuie să te bazezi când vine vorbire de americaniși este postulatul lui George Carlin: „Mi-am fixat propriile reguli după care să trăiesc. Prima este: "Niciodată nu crede nimic din ce spune Guvernul"

    În ceea ce privește recentele alegeri ce „au șocat” și „au surprins” atâtea minți „luminate” de analiști pulifrici de mucava, primul și primul lucru pe care nu l-am crezut au fost „sondajele de opinie”. Ceva nedefinit, detectat de nasul de copoi hârșâit într-ale predicțiilor electorale, îmi spunea mereu că sondajele sunt fake. Apoi am aflat că întreaga presă print și visual este aservită Înaltei Preutese a Illuminatilor și că doar Fox News este de partea lui Trump.
    Mi-am fixat Fox-News ca sursă principală de informație și uite așa am reușit să bifez în portofoliu încă o predicție.

    Totul ține de informație.
    Information is knowledge and knowledge is power. Easy like a piece of cake!

    RăspundețiȘtergere