Soarta lui Bejinariu se hotărăște pe 28 noiembrie. Candidatul PSD Suceava este acuzat de DNA de abuz în serviciu cu prejudiciu de 67 de milioane de dolari



Biroul Permanent al Camerei Deputaților a transmis Comisiei Juridice solicitarea DNA în cazul fostului secretar general al guvernului în mandatul lui Adrian Năstase, deputatul Eugen Bejinariu, urmând ca raportul să fie votat în şedinţa de plen din 28 noiembrie, ora 16.

Eugen Bejinariu este deputat din anul 2004 și la alegerile de la 11 decembrie se va afla pe primul loc pe lista PSD Suceava pentru Camera Deputaților.

Potrivit Regulamentului, Comisia juridică are la dispoziţie trei zile pentru a întocmi raportul care va fi votat în plenul Camerei Deputaţilor. Eugen Bejinariu va putea merge la Comisia juridică pentru a-şi consulta rechizitoriul în aceste trei zile. Raportul care va fi întocmit de Comisia Juridică urmează să fie votat, luni, 28 noiembrie, la ora 16:00, în plenul Camerei Deputaţilor.

Acuzaţia pe care procurorii anticorupţie i-o aduc lui Eugen Bejinariu este de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

"Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activităţi: a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 şi nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice; a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat; a semnat contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft din data de 15.04.2004 şi actul adiţional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziţia din sursă unică", potrivit cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii acuză că, în acest fel, s-a creat un prejudiciu total de aproape 67 de milioane de dolari.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi volumele (28) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii