Băişanu s-a făcut de râs într-un mare hal zilele trecute. După meciul Rapid Suceava - Rapid Bucureşti, au apărut zvonuri că cetăţeanul nu şi-ar fi plătit bilet la meci. În replică, Băişanu a explicat pe facebook că a ajuns la meci după un sfert de oră şi că atunci şi-a cumpărat bilet. Aşa o fi.
Ca să arate că şi-a luat bilet, Băişanu a publicat o înregistrare video de trei secunde în care apare în faţa unei caşcarabete de la intrare în stadion. El spune că filmarea a fost făcută pe la ora 11.15, atunci când a ajuns el la stadion. Abia aici s-a făcut de râs.
Înregistrarea nu conţine niciun indiciu că ar fi fost făcută la un sfert de oră de la începutul meciului. Din contra, are că este făcut oricând, numai în timpul meciului nu. Pe filmare se aud doar maşini şi ciripit de păsări, dar lipseşte zgomotul de fond specific meciului, alţi oameni nu sunt în afară de doi figuranţi cu feţele acoperite cu glugi şi, cel mai important, poarta pentru spectatori era închisă. Or, toţi cei cinci mii de suceveni care au fost la meci ştiu că, dintre cele trei porţi pentru spectatori, erau deschise poarta din mijloc şi poarta din stânga, cea care pe filmare apare închisă.
Aud că în disperare că l-am prins, din nou, cu fofârlica, Băişanu spune la televiziunea lui că mă dă în judecată. Drum bun! Abia aştept să câştig procesul. Am fost ameninţat de interlopi, de influenţi oameni de afaceri şi politicieni. Eu sunt aici, unii dintre ei sunt la închisoare, alţii au dispărut din peisaj. Nu are cum să mă sperie unul ca Băişanu. Mai degrabă al difuza el filmarea integrală, nu doar trei secunde care par regizate, filmate oricând numai în timpul meciului nu.
Ce îl macină pe el este că sunt singurul jurnalist independent din Suceava, singurul pe care nu a reuşit să îl reducă la tăcere. Şi îl mai deranjează foarte tare că oamenii mă urmăresc, citesc cu interes tot ceea ce scriu despre el, despre mizeriile clasei politice, despre politicieni corupţi, despre matrapazlâcurile pe care le descopăr.
Pe el îl mai macină că deşi a cheltuit o avere cu pagina de Facebook, deşi sponsorizează toate postările, nu reuşeşte să îi păcălească pe suceveni. În schimb, ceea ce eu public pe facebook ajunge la zeci de mii de suceveni. Iată de exemplu două postări recente despre Băişanu. Prima a fost văzută de aproape 20.000 de suceveni, iar a doua de peste 30.000 de suceveni.
Am ataşat mai jos, din nou, filmarea suspectă publicată de Băişanu, în care poarta este închisă, lipseşte zgomotul specific meciului şi mai apar doi figuranţi cu feţele mascate cu glugi. Pentru mai multe detalii, click aici.
Cetăţene Băişanu, ne vedem în instanţă, unde voi câştiga cu siguranţă!
0 Comentarii