Tandemul Flutur-Balan, incert. Cine vor fi candidaţii PNL şi de ce a fost amânată lansarea candidaturilor

Tandemul Flutur-Balan, incert. Cine vor fi candidaţii PNL şi de ce a fost amânată lansarea candidaturilor

Astăzi trebuia să aibă loc lansarea candidaților PNL din județul Suceava. Așa au anunțat acum două săptămâni Gheorghe Flutur şi Ioan Balan. S-a amânat pur și simplu și nimeni nu știe de ce.

Primul zvon despre amânare a apărut luni, în ziua în care la Bucureşti era programat Biroul Politic Naţional al PNL în care urma să fie validate candidaturile pentru municipiile reşedinţă de judeţ.

Pardău nu ştia nimic, Flutur mi-a spus că n-au terminat sondajele. Membrilor de partid li s-a spus că Blaga şi Gorghiu aveau treabă prin alte judeţe. S-au făcut de râs. Improvizaţie şi nesiguranţă, aşa cum pare tot ce se întâmplă la PNL în ultima vreme. O astfel de informaţie trebuia anunţată oficial, nu aflată pe surse.

După câteva ceasuri, aflu că printre candidaturile validate de BPN nu se regăseşte şi Suceava. Uşor iritat, Balan îmi spune că n-au depus dosarul. Jenant. Suceava, care se pretinde cea mai puternică organizaţie PNL din ţară, să nu fie în stare să facă nişte hârtii. Jenant.

Am tot aşteptat, dar până acum n-au oferit nicio explicaţie coerentă. Ceea ce mă face să cred că Flutur şi Balan nu s-au aşteptat să nu le fie validate candidaturile.

În alte circumstanţe, asta n-ar fi o problemă. Ăia de la PSD nici până acum n-au reuşit să-şi găsească vreun candidat și până prin aprilie nici nu cred c-o să găsească. Dar Flutur şi Balan au tot încercat să acrediteze ideea că-n PNL Suceava pentru locale lucrurile sunt bătute în cuie. Or bâlbele din ultima vreme contrazic toată comunicarea publică de până acum.

Pentru mine, singurul motiv logic pentru care Flutur şi Balan n-au fost validaţi în prima şedinţă ar fi acela că măcar una dintre cele două candidaturi nu este agreată de conducerea centrală a partidului. Dar haideți să vedem unde-i buba?

Flutur teoretic n-are contracandidat în PNL Suceava. Povestea cu Niţă a fost o parodie. Problema mare ar fi că în toamnă a dat cu subsemnatul la DNA, dar pare-se că n-are nici o calitate în dosar, carevasăzică ar respecta cumva criteriile de integritate.

Pe partea cealaltă, deşi şi-a anunţat candidatura de trei ani, Balan n-a reuşit să-l scoată din schemă pe Băişanu, care încă vrea sondaj. Iar apropo de sondaj, PNL n-a anunțat nici până astăzi rezultatele pentru cel din toamnă. În plus, Lungu pândeşte şi el un culoar favorabil. Chiar zilele trecute a spus că la un moment dat se va întoarce în PNL.

Cine vor fi totuşi candidaţii PNL pentru Consiliul Judeţean şi Primărie. Habar n-am. În contextul pe care l-am prezentat, lucrurile sunt clar incerte şi nimeni nu poate spune cu siguranţă cum se vor răsuci iţele politicii în zilele, săptămânile, lunile care urmează. Destrămarea tandemului Flutur-Balan n-ar fi însă o supriză.

Foto: jupanu.ro

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. Dinule, este bine că PNL și-a revenit și nu a mai anunțat candidaturile. Nu sunt un fan PSD sau PNL sau MP sau orice altceva ar mai fi, dar într-o abordare obiectivă putem spune că era prematur ca în ianuarie să fie anunțate candidaturile. Astea se lasă pe februarie sau mai bine pe martie pentru că trebuie văzut cât de bine ies primarii tăi din iarnă, mai ales cei de la orașe, trebuie văzut dacă, până la urmă, se schimbă sau nu legea (fie și prin OUG) privind alegerea dintr-un singur tur de scrutin în două tururi de scrutin a primarilor, dacă sunt pe la tine în partid mai mulți sau mai puțini candidați penali și vulnerabili în același timp decât sunt la adversarii politici. Nu este vorba numai de sondaje, ci și de riscul erodării în această perioadă extrem de nesigură din motivele pe care le-am arătat mai sus. Din punctul acesta de vedere, PSD a precedat mai bine că nu s-a grăbit să iasă pe media cu tot felul de balamucuri de candidaturi. Oricum, oamenii de partid știu mai bine ce se întâmplă și știu și cât să transmită mai departe la organizații pentru a fi pregătite de luptă.
    Totuși, pe final sunt tentat să îți dau dreptate în privința unei eventuale destrămări a tandemului Flutur - Balan (poate ne spui cu ocazia aia cum l-a tot șuntat Balan pe Flutur).
    La fel sunt de tentat să îți dau dreptate în privința sondajelor din PNL, a lui Băișanu și chiar a lui Lungu.
    Cel dn urmă va fi cel dintâi dacă se menține alegerea dintr-un singur tur la primari și nu se merge pe două tururi de scrutin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce inseamna sa fii constient ca ai bube-n cap . Este o chestie , totusi .

    RăspundețiȘtergere
  3. Printr-o postare la un articol de acum cateva saptamani , le-am recomandat liberalilor sa-si caute un candidat serios la sefia CJ . Vad ca nu s-au pronuntat inca( au luat o pauza , dupa cum vedem ) dar ii asigur ca recomandarea este absolut justificata si cred ca sunt destul de destepti ca sa nu intinda ata prea tare .

    RăspundețiȘtergere