Săptămâna trecută, Cătălin Ioan Nechifor, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, solicita, într-o conferinţă de presă, fermitate din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă faţă de locurile publice care nu deţin autorizaţie PSI. Mai mult, Nechifor anunţa că pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Suceava va fi publicată lista clădirilor şi spaţiilor neautorizate şi, cum la acel moment nu apăruse ordonanţa care permitea pompierilor să dispună sistarea activităţii, propunea amplasarea unor afişe de avertizare pe uşile de acces ale spaţiilor neautorizate.
Pe pagina de internet a Consiliului Judeţean Suceava chiar a fost creată secţiunea despre care vorbea Nechifor, doar că deocamdată nu conţine informaţii.
Astăzi a făcut o conferinţă de presă în care a criticat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru că a închis Bazarul, spunând că "nu este normal" ce s-a întâmplat.
"Parlamentarii noştri să ia de îndată o iniţiativă legislativă în sensul de a regândi rapid această formulă prin care sunt autorizate astfel de centre, astfel de instituţii, astfel de zone economice", a spus Nechifor. Adică şeful PSD Suceava ne spune să o lăsăm mai uşor cu normele de protecţie la incendii, să renunţăm la exigenţe şi să modificăm legea pentru ca autorizaţiile să se dea mai uşor.
Păi cum a rămas, domnule Nechifor, cu fermitatea pe care o solicitaţi săptămâna trecută?
Rar mi-a fost dat să văd o dovadă de ipocrizie, populism şi demagogie mai mare ca asta în discursul unui politician local.
Chiar dacă prin acestă declaraţie iresponsabilă poate va păcăli câteva voturi ale persoanelor care trăiesc din Bazar, sunt sigur că Nechifor va pierde mult mai multe. Sper că sucevenii nu mai pot fi păcăliţi cu demagogie şi populism ieftin.
0 Comentarii