Referatul DNA care-i vizează pe Nechifor, Donţu, Mîrza, Girigan, Grozavu

Referat DNA:

"Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele CJ Suceava a solicitat decontarea sumei de 137.527,95 lei, aferentă lucrărilor prevăzute în Situaţia nr. 100001.4, emisă de CJ Suceava, pentru lucrările de modernizare a DJ 291 A, executate în luna aprilie 2013. Având în vedere faptul că lucrările nu puteau fi decontate de DJDP Suceava, întrucât porţiunea de drum se afla în administrarea Primăriei oraşului Siret, pentru a conferi o notă de legalitate acestui demers, numitul Cătălin-Ioan NECHIFOR a emis mai multe hotărâri de consiliu care să prevadă predarea tronsonului de drum către administraţia judeţeană, în baza asocierii între cele două entităţi administrative.

În acest sens, în cadrul şedinţei CJ Suceava din data de 3 iunie 2013, numitul Cătălin-Ioan NECHIFOR a iniţiat un proiect de hotărâre privind asocierea judeţului Suceava cu oraşul Siret, în vederea reabilitării DJ 291A Zvoriştea - Zamostea – Siret - Climăuţi - Frătăuţii Noi, pe un tronson de 2,85 km, de la km 21+000 la km 23+850, aflat în administrarea Consiliului Local al oraşului Şiret.

În cadrul asocierii, Consiliul Local al oraşului Siret va întocmi proiectul tehnic,va realiza lucrările de plombare şi va contribui cu suma de 100.000 lei din valoarea investiţiei, în timp ce CJ Suceava va aloca, prin intermediul DJDP Suceava, suma de 250.000 lei pentru reabilitarea tronsonului de drum. Pentru a evita iniţierea unei proceduri de licitaţie, execuţia lucrărilor a fost atribuită SC DRUMURI Şl PODURI SA Suceava, în baza unui act adiţional la contractul aflat în derulare.
La data de 1 august 2013, numitul Cătălin-Ioan NECHIFOR, în calitate de președinte al CJ Suceava a stabilit ca administratorul SC. C SA Suceava să plătească suma de 300.000 lei, deşi cuantumul real al sumei datorate era de120.000 lei.Suma anterior menționată trebuia plătită de SC C. SA Suceava SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, operator privat aflat sub incidenţa Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei. Având în vedere că societatea anterior menționată era în procedură de insolvență, administratorul special al societății era numitul Eugen GIRIGAN iar administrator judiciar era numitul Ovidiu CĂLIN.

Față de această situație fondurile nu au fost alocate CJ Suceava, în calitate de acţionar unic al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, ci numitului Ovidiu CĂLIN.

Prin urmare, varianta relansării activităţii SC Drumuri şi Poduri SA Suceava nu era viabilă, cu atât mai mult cu cât, societatea comercială menţionată a înstrăinat cvasitotalitatea echipamentelor şi bazelor de producţie din patrimoniu, aflându-se în imposibilitatea de a se relansa din punct de vedere economic.

In urma tranzacţionării mai multor autobaze din judeţul Suceava, aflate în proprietatea SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, numitul Ovidiu CĂLIN a obţinut un comision în valoare de 160.000 de lei.

În contextul unei evaluări, realizată la data de 12 decembrie 2012, a bunurilor mobile şi imobile aparţinând SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, propuse a fi scoase la vânzare în cadrul reorganizării activităţii societăţii, s-a stabilit o valoare a acestora de 873.316 euro, fără TVA.

Cererea adresată de numitul Cătălin - Ioan NECHIFOR era motivată de faptul că SC C. SA Suceava datorează SC Drumuri şi Poduri SA Suceava bani pentru lucrări în regim de subantrepriză, efectuate în cadrul Contractului de lucrări pentru obiectivul de investiţii „Modernizare DJ 177, Poiana Micului - Suceviţa, km 10+000-20+875", cod SMIS 14589. Ulterior acestui demers, administratorul SC C. SA Suceava a furnizat SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, în mai multe tranșe, suma solicitată. În același context, anterior expirării contractului privind lucrările de întreţinere a drumurilor judeţene, pentru perioada de iarnă 2012-2013, numitul Cătălin–Ioan NECHIFOR, în calitate de președinte al CJ Suceava, a dispus deblocarea sumei de 220.000 lei, reţinută de la SC Transporturi Auto SA Botoşani, cu titlul de garanţie de bună execuţie. În această modalitate, SC DRUMURI ȘI PODURI SUCEAVA SA , urma să încaseze suma de 40.000 lei din, pentru lucrări efectuate sub antrepriză.

Relevant este şi faptul că activităţile executate de SC Drumuri şi Poduri SA Suceava au fost preluate de la SC Transporturi Auto SA Botoşani, în urma intervenţiei directe a numitului Cătălin-Ioan NECHIFOR la nivelul administratorilor societăţii comerciale din judeţul Botoşani, în cursul lunii decembrie 2012.

Numitul Mihai GROZAVU, în calitate de consilier județean a intervenit pentru atribuirea unor contracte către SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, în mod direct, privind execuţia de lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii rutiere judeţene. Cel în cauză şi-a argumentat cererea prin faptul că modificările OUG 34/2006 privind achiziţiile publice permit cumpărarea directă a lucrărilor în valoare de maximum 100.000 euro. În acest sens, Mihai GROZAVU a invocat necesitatea intervenţiei preşedintelui CJ Suceava pentru materializarea propunerii avansate.

Favorizarea SC Drumuri şi Poduri SA Suceava de către preşedintele CJ Suceava a fost evidenţiată şi de interesul acestuia, pentru întocmirea documentaţiei necesare decontării sumei de 250.000 lei, angajată prin asocierea judeţului Suceava cu oraşul Şiret, pentru lucrările de reabilitare a DJ 291 A Zvoriştea - Zamostea - Şiret - Climăuţi - Frătăuţii Noi, realizate de societatea comercială menţionată. Suma a fost preluată din fondul de rezervă aflat la dispoziţia preşedintelui CJ Suceava, destinat unor situaţii speciale.
La nivelul Consiliul Județean Suceava au fost adoptate hotărârile nr. 37 din 28 februarie 2014 şi nr.89 din 30 mai 2014, care vizează alocarea sumei de 3.500.000 lei pentru lucrări preconizate la infrastructura rutieră judeţeană, și au drept scop , în realitate, direcţionarea lucrărilor şi efectuarea de plăţi către S.C. S.U.C.T. S.A. Suceava.
Pentru a disimula acordarea fondurilor numitul Cătălin-Ioan NECHIFOR a interpus în circuitul financiar SC DRUMURI şi PODURI S.A. Suceava, la care Consiliul Județean Suceava este unic acţionar, în condiţiile în care operatorul economic nu dispune de capacitatea tehnologică de a executa aceste intervenţii.

Numitul Cătălin-Ioan NECHIFOR a alocat suma de 1.000.000 lei, din bugetul Consiliului Județean Suceava, prin HCJ nr. 37 din 28 februarie 2014, pentru decontarea cheltuielilor de finalizare a modernizării DJ 291A Zvoriştea - Zamostea - Şiret, intervenţie care, deşi a primit ordinul de începere în luna martie 2014, nu a fost demarată.

În mod similar, preşedintele CJ Suceava a promovat HCJ nr. 89 din 30 mai 2014, pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a DJ 176, km 22+000 - 33+000, Vatra Moldoviţei - Argel, prin alocarea sumei de 2.500.000 lei către SC DRUMURI şi PODURI SA Suceava, dintr-un împrumut angajat de Consiliul Județean Suceava cu UNICREDIT ȚIRIAC BANK, execuţia acestora fiind demarată în baza contractului nr. 3810 din 14 decembrie 2006.

Demersul nu întruneşte condiţiile legale privind achiziţiile publice, întrucât contractul nr. 3810 din 14 decembrie 2006 nu prevede posibilitatea subcontractării.

De asemenea, posibilitatea cesionării lucrării către S.C. S.U.C.T. S.A. presupune, automat, transferul dreptului de încasare a plăţii către această societate şi, implicit, o eludare a legislaţiei privind atribuirea de lucrări publice.

Având în vedere faptul că anterior dobândirii calităţii de administrator special al SC DRUMURI şi PODURI SA, numitul Eugen GIRIGAN a fost angajat al S.C. S.U.C.T. S.A., cel în cauză a acţionat în prezent, cu acordul numitului Cătălin-Ioan NECHIFOR, pentru transferul unor importante fonduri din bugetul CJ Suceava către operatorul economic administrat în fapt de sus-numit.

Demersurile continue ale preşedintelui CJ Suceava pentru asigurarea de fonduri, în scopul declarat al relansării economice a SC DRUMURI şi PODURI SA,susţinute de un grup de consilieri judeţeni coordonat de Mihai GROZAVU, nu sunt întemeiate.

Astfel, de la începutul anului 2014, actul de management al societăţii este controlat de administratorul judiciar Ovidiu CĂLIN, practician în insolvenţă în cadrul MULTICONSULT IPURL Suceava, şi nu de CJ Suceava, în calitate de unic acţionar. Totodată, varianta relansării SC DRUMURI şi PODURI SA prin infuziile de capital nu este realistă, întrucât operatorul economic a înstrăinat majoritatea echipamentelor şi bazelor de producţie din patrimoniu.

Numitul Cătălin-Ioan NECHIFOR a susţinut atribuirea preferenţială a execuţiei unor lucrări în care CJ Suceava este autoritate contractantă, în vederea obţinerii de avantaje personale.

Astfel, prin intermediul numitului Cătălin-Ioan NECHIFOR, numitul Ovidiu-Florin MUTESCU, administrator al SC ANIVO'S SRL Vicovu de Jos, judeţul Suceava, a exercitat presiuni la nivelul angajaţilor administraţiei publice judeţene pentru impunerea societăţii comerciale pe care o reprezintă ca operator economic agreat pentru derularea de contracte de proiectare/consultanţă cu CJ Suceava sau cu administraţii publice locale de pe raza judeţului.

În acest scop, funcţionarii CJ Suceava sunt convocaţi în biroul numitului Cătălin-Ioan NECHIFOR, unde acesta, împreună cu numitul Gavril MÎRZA, fost preşedinte al CJ Suceava, îl recomandă pe numitul Ovidiu-Florin MUTESCU pentru angajarea de contracte cu instituţii publice de pe raza judeţului.

Uzând de susţinerea numiților Gavril MÎRZA şi Cătălin-Ioan NECHIFOR, SC ANIVO'S SRL Vicovu de Jos a reuşit să acumuleze un portofoliu semnificativ de clienţi din mediul administraţiilor publice locale din judeţul Suceava.

În cursul lunii ianuarie 2014, numitul Gavril MÎRZA a intervenit pe lângă factori de decizie din cadrul CJ Suceava cărora le-a solicitat să analizeze oferta lui Ovidiu Florin Mutescu, în prezența acestuia din urmă.
În susținerea ofertei sale omul de afaceri, anterior amintit, a prezentat o listă de parapeţi de producţie externă, pentru a fi utilizaţi la podurile din administrarea DJDP Suceava, care, însă, din punct de vedere tehnic nu se pretează la infrastructura rutieră judeţeană.

Fapta descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și pe. de art. 13, indice 2 din Legea 78/2000, rap. la art. 297, CP, cu aplicarea art.35, alin.1 din CPP.

*****

Din datele existente rezultă că numitul Cătălin-Ioan Nechifor a asigurat sprijinul societății SC TRANSPORTURI AUTO BOTOȘANI pentru câștigarea contractului având ca obiect executarea lucrărilor privind modernizarea DJ 178 llişeşti - Ciprian Porumbescu", în valoare totală de 28.520.000 lei, deoarece a primit sume de bani de la Iulian CONŢAC, coordonator informal al SC Transporturi Auto SA Botoşani.
Numitul Iulian Conțac a oferit numiților Cătălin-Ioan NECHIFOR şi Ovidiu-Liviu DONŢU, senator în Parlamentul României, suma de 20.000 euro, pentru influenţarea membrilor comisiei de licitaţie în vederea acceptării ofertei SC Transporturi Auto SA Botoşani ca fiind cea mai avantajoasă.

Faptele descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare și dare de mită, prev. și pe. de art. art. 289 CP, cu referire la art. 6 și 7 din Legea 78/2000, respectiv prev. de art. 290 CP , cu referire la art.6 din Legea 78/2000.

*****

La data de 22 iulie 2013, numiții Cătălin-Ioan NECHIFOR şi Ovidiu Liviu DONŢU au decis susţinerea numitului Cosmin SUCIU, agent de vânzări al SC ALCEDO SRL Bucureşti, în calitate de unic candidat la concursul pentru ocuparea postului de director adjunct gradul II în cadrul Oficiului Judeţean pentru Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Suceava.

Motivul acestui demers este reprezentat de relaţiile apropiate stabilite de preşedintele CJ Suceava cu Viorel IEREMCIUC, administrator al SC HIGH TECH SRL Suceava26, socrul lui Cosmin SUCIU. în vederea atingerii obiectivului vizat, Cătălin-IoanNECHIFOR i-a solicitat lui Cosmin SUCIU să-i pună la dispoziţie CV-ul, asigurându-l că îi va comunica toate direcţiile de acţiune ulterioare.

Deşi în urma selecţiei dosarelor depuse pentru concurs, Cosmin SUCIU a fost declarat admis, acesta nu a promovat examenul scris, desfăşurat la data de 27 august 2013.

Indicii privind relaţia cointeresată dintre Cătălin-Ioan NECHIFOR şi Viorel IEREMCIUC au fost evidenţiate şi în contextul întâlnirilor efectuate de cei doi în perioada 29-30 iulie 2013, în urma cărora, la domiciliul preşedintelui CJ Suceava au fost observaţi angajaţi ai SC HIGH TECH SRL Suceava, fiind prezumată executarea unor lucrări semnificative (instalaţii electrice/sanitare), în contrapartida serviciilor de susţinere a ginerelui acestuia.

Faptele descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 289 din CP cu referire la art. 6 și 7 din Legea 78/2000, respectiv art. 290 CP cu referire la art. 6 din Legea 78/2000.

*****

La data de 31 iulie 2013 numitul Cătălin-Ioan Nechifor i-a solicitat numitei Maria Monica Gubernat, membru în Consiliul Național Al Audiovizualului anularea deciziei de retragere a licenței de funcționare a stației din orașul Gura Humorului aparținând SC IMPACT SUCEAVA, sancțiunea aplicată începând cu data de 30 iulie 2013.

Preşedintele CJ Suceava are în vedere asigurarea mediatizării propriilor activităţi, pentru crearea unei imagini favorabile la nivelul opiniei publice.

Numiții Gabriel-Mihai IGNĂTESCU şi Victor CIOBANU, administratorii SC ACI AG SRL Suceava sunt sprijiniți de numitul Cătălin Ioan Nichifor, în vederea obţinerii contractului de lucrări aferent obiectivului de investiţii„închiderea depozitelor urbane existente în judeţul Suceava din cadrul Proiectului „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava", în valoare de 65.855.478,45 lei, fără TVA, autoritatea contractantă fiind Consiliul Judeţean Suceava.

Faptele descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 291 din CP cu referire la art. 6 din Legea 78/2000, precum și ale infracțiunii de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 292 din CP cu referire la art. 6 și 7din Legea 78/2000.

*****
În perioada 2007-2008, la nivelul Primăriei Municipiului Rădăuți a fost achiziţionat un soft de contabilitate de la firma S.C. SDG S.R.L. SUCEAVA, ocazie cu care s-a încheiat şi un contract de service pentru suma de 2.600 lei, plus TVA, lunar, elementele prevăzute la obiectul contractului nejustificând plata sumei negociate, încheierea cât și derularea acestui contract, reprezentanții S.C. SDG S.R.L. SUCEAVA au remis sume de bani factorilor cu putere de decizie în cadrul Primăriei Municipiului Suceava"

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii