„Noi punem interesele lui Ciprian Anton pe primul loc!”

De când și l-a angajat consilier juridic pe Aurel Daicu la Asociația Județeană de Fotbal Suceava, Ciprian Anton s-a molipsit de metehnele fostului președinte.

Încă din timpul ședinței de anul trecut în care Anton a fost ales președinte, la AJF se întâmplă numeroase lucruri foarte dubioase. Zilele trecute, Sebastian Gheorghe și-a dat demisia de la conducerea Comisiei Județene de Arbitri, ca formă de protest față de modul opac prin care Anton și-a tras în subordine delegările de observatori. Înțeleg că Sebi Gheorghe nu exclude ca Anton să vrea să facă și delegările arbitrilor.

După anunțarea demisiei lui Sebi Gheorghe, cetățeanul Ciprian Anton a dat cu bâta-n baltă și a publicat pe pagina de internet a AJF un comunicat ușor tâmpițel care pe românește poate fi tradus cam așa: „Sebastian Gheorghe să se ducă învârtindu-se că punem imediat în locul lui un om de paie care să nu comenteze”.

Sebastian Gheorghe a fost unul dintre cei trei oameni cu care Anton a făcut echipă în campania de anul trecut împotriva lui Daicu. Măcar pentru că și datorită lui a ajuns președinte, Anton trebuia să aibă o cu totul altă atitudine.

„Noi punem fotbalul pe primul loc!”, era sloganul cu care Anton a câștigat alegerile. Cred că acum firma de publicitate a lui Anton ar trebui să înceapă să confecționeze un alt banner pe care să scrie: „Noi punem interesele lui Ciprian Anton pe primul loc!”.

Cât a condus Comisia Județeană de Arbitri, Sebastian Gheorghe a reușit să îmbunătățească câteva lucruri. Presiunea pe arbitri a fost mult redusă, de bătăi nu prea se mai aude, baremurile au fost puțin crescute. Până și acuzațiile de chestiuni necurate împotriva arbitrilor au fost mai puține.

Înțeleg că și alte persoane cu funcții în CJA și-au depus demisia în semn de solidaritate cu Sebi Gheorghe. Dacă vor să nu pierdă toate astea, arbitrii ar trebui să boicoteze complet AJF Suceava. Ar putea să înceapă cu refuzul de a participa la turneele de futsal din zilele următoare.

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. "Încă din timpul ședinței de anul trecut în care Anton a fost ales președinte, la AJF se întâmplă numeroase lucruri foarte dubioase." ?????? Exprimare de ziarist....

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca Daicu nu se dadea la o parte cu buna intentie,Anton nu ajungea in veacu´ vecilor presedinte AJF,Dinule!Cat despre Sebi mai cugeta...Daca a inceput reforma de-acasa,cu tat´su mai intai,atunci inclin sa cred si io...Dar crede-ma,il stiu pe C.Gheorghe-Suceava de cand a inceput sa arbitreze...Aschia nu sare departe de trunchi.Daicu era departe de-a fi usa de biserica,dar a "copilarit" cu Hutzu si cu Domnu´Crap...hi,hi,hi...Pe cand Anton se vrea un Burleanu in miniatura.Pare baiat bun,dar e complet lipsit de personalitate.Asa ca "Nasu" Daicu tocmai le-a platit-o fameliei Gheorghe.Au revoir!
    p.s.Inca nu ne cunoastem,dar te apreciez si-ti respect curajul.Ai nevoie ,insa,de un consilier mai...pensionar,care sa-ti mai descifreze dedesubturile...Cu prietenie,Maigret.

    RăspundețiȘtergere