Nechifor blochează finanţarea CSU Suceava şi aruncă clubul în pragul desfiinţării

După ce anul trecut clubul de handbal al Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava a fost bătaia de joc a autorităţilor locale şi judeţene, se pare că nici în acest an lucrurile nu sunt mai roz.

Pentru alocarea banilor către CSU Suceava, singura variantă care ar fi acceptată şi de Curtea de Conturi este relizarea unui contract de asociere între USV, Primărie şi CJ, soluţie folosită şi de alte cluburi din ţară. Detalii aici.

Dacă după primele discuţii totul părea stabilit şi jucătorii sperau că în sfârşit se termină coşmarul, bucuria nu a ţinut decât până în urmă cu vreo două zile. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, l-a anunţat pe rectorul USV, Valentin Popa, că nu mai este de acord să intre în asociere cu universitatea pentru finanţarea clubului de handbal.

Prin această decizie, Nechifor nu face decât să-şi întărească porecla atribuită de colegii de partid.

Pentru Nechifor, echipa de handbal a fost un veşnic subiect de campanie electorală. De exemplu, în acest articol de pe blogul personal, în campania pentru alegerile europarlamentare din 2007, Nechifor promitea nu doar susţinere pentru echipă, ci şi sală polivalentă.

"Voi ramane acelasi iubitor de handbal si voi incerca sa aducem impreuna o sala polivalenta la Suceava, asa cum i-am promis lui Leonard Bibirig, in vestiar, la finalul meciului", scria Nechifor înainte de a fi ales europarlamentar.

Ulterior, vizitele în vestiar au continuat şi Nechifor a tot umblat cu handbalul în gură şi-n campaniile pentru Parlament, când s-a ales deputat, şi apoi pentru Consiliul Judeţean Suceava, când a obţinut funcţia de preşedinte.

După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, Nechifor doar s-a făcut că se ţine de cuvânt. În martie 2013 a promis că va aloca clubului suma de 500.000 de lei (vezi video). Vorbe goale. Niciun leu de la CJ nu a intrat în contul echipei.



Acum, după şapte ani de promisiuni deşarte, Nechifor blochează din nou finanţarea echipei. Se pare că din cauză că Nechifor nu vrea să semneze asocierea, nici măcar banii de la Primărie nu vor mai ajunge la club în următoarele luni. În aceste condiţii, salvarea de la retrogradare pare o misiune imposibilă.

Am văzut cu suprindere că multă lume este mirată de minciunile sfruntate ale liderului PSD. Pe mine mă miră doar faptul că oamenii chiar au memoria atât de scurtă. Că tot veni vorba, chiar aţi uitat cum promitea că va finanţa clubul Rapid CFR Suceava astfel încât să lupte pentru promovarea în prima ligă? Zi Păcălin şi...

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii