Mesajul scriitorului Nicolae R. Dărămuş pentru Cătălin Nechifor: "Nu aveţi dreptul să vă umiliţi concetaţenii ca şi când sunt cei mai proşti din lume!"

Stimate Domnule Preşedinte, Cătălin Nechifor,

Iată că a trecut un an de la prima mea încercare de a vă contacta, după ce aţi câştigat alegerile pentru „scaunul” judeţului. Şi au trecut aproape 10 luni de la audienţa pe care mi-aţi acordat-o.

Atât înaintea acesteia cât şi ulterior, după cum bine ştiţi, între noi s-au derulat mai mult schimburi de mesaje scrise; mesaje relativ lungi şi detaliate din partea mea, mesaje încurajatoare, foarte scurte (de pe telefonul mobil) din partea dumneavoastră. Le am pe toate în arhivă.

Aşa cum am convenit iniţial, v-am scris pe adresa electronică particulară. Am acceptat asta mizand pe cuvântul dumneavoastră, fără să ţin la „adrese oficiale”, cu număr de înregistrare etc. Cuvântul unui barbat, cred eu, este cuvânt oricând.

Eu vă propusesem - în detaliu şi argumentat - un larg proiect de educaţie ecologică prin arte („Eco-Art”), proiect , în fapt, cu un serios conţinut cultural şi culturalizant care, aplicat la nivelul judeţului ar fi însemnat mult sub aspectele amintite, iar prin produsele materiale eco-culturale rezultate, ar fi adus un serios „plus” şi un „altfel” pentru realitatea, oferta şi imaginea turistică a judeţului Suceava.

Aţi avut, cum aminteam la început, şi bunăvoinţa să mă primiţi într-o audienţă, prilej cu care v-am prezentat „desfăşuratorul” proiectului (pe un format A3), spre a vă face o imagine asupra acestuia. Aţi rezonat – verbal, fireşte!

Cu acea ocazie mi l-aţi prezentat pe apropiatul dumneavoastră colaborator, Dan Burgheaua şi, tot verbal, l-aţi însărcinat (în faţa mea) să ţină legătura cu mine spre a etapiza. Deopotrivă m-aţi asigurat că, după luna aprilie, când se va decide la CJ Suceava „bugetul”, mă veţi contacta şi înştiinţa, spre a vedea ce şi cum se poate pune în operă din proiectul meu intitulat „Eco-Art”.
Subliniez: proiectul implica pe mai mulţi oameni cu vocaţie.
Ei bine, domnule preşedinte, nu s-a întamplat nimic din toate aceste promisiuni.

Dan Burgheaua mi-a făcut atunci o vizită acasă, „ne-am simţit bine” până seara, după care mi-a cerut nişte fotografii cu faună pentru ceva pliante turistice editate de CJ, le-a folosit în acestea după capul lui şi al autorilor acelor maculaturi bucovinene strălucitoare şi...cam atât. E mult? E puţin? E... nimic? ...Judecaţi dumneavoastră.

Domnule preşedinte, eu am investit multă încredere în dumneavoastră şi în colaboratorul Burgheaua, întrucât am crezut că „cine se aseamană se-adună”. Acum, sincer, nu ştiu ce să cred... Sunteţi asemenea lui, nu sunteţi „adunaţi” (împreună adică), este greşită zicala?...

A fost o încredere în „schimbarea” de atitudine. Faţă de cine? Faţă, de - în general - oferta de excelenţă a judeţului, faţă de oamenii „altfel” ai judeţului, faţă de oamenii cu har, „lumina” şi dorinţa de „a face”, cei care până la alegerea dumneavoastră nu au fost „în carţi” - „cărţile politice” regionale. Implicit încredere într-o altă înţelegere şi aplicaţie la nivelul CJ Suceava a necesitaţilor şi feluritelor urgenţe ale timpului: educative, culturale, turistice, ecologice... Precedent dumneavoastră, de la unul ca Gheorghe Flutur nu mă asteptasem la cine ştie ce... Îl cunoşteam extrem de bine.

Vă scrisesem într-un mesaj şi un citat: „E greu să mai pui ceva într-un pahar plin” - replica unui personaj din filmul „Avatar” - semnificând că, atunci când mintea unui om este plină cu clişee şi cu vanitate, e greu sa îl determini să accepte „lumina”. Îmi manifestam oarecum şi rezerva că veti putea, ca „se va putea” face ceva. Mi-aţi răspuns încurajator: „Luăm încă un pahar”. Aşadar îmi spuneaţi, tot metaforic, că sunteţi deschis acestei lumini.

Una peste alta, domnule preşedinte, conchizând, am băgat de seamă că „nu se poate” şi că propunerile proiectului meu nu au interesat şi nu v-au interesat. Aţi tăcut copios, cum tot copios a tăcut şi Burgheaua.
Nu vă cer să îmi explicaţi de ce. E simplu, e la mintea cocoşului. Dar mai bine vă explic eu.

De curând, domnule Cătălin Nechifor, am gasit în presă un articol care rezuma o atitudine pe care dumneavoastraă, ca oficial al judeţului, aţi avut-o recent la un forum în Belgia, unde aţi fost invitat.
Este o atitudine extrem de grăitoare, ca explicaţie, pentru „de ce nu s-a putut şi nu se poate”. Fiindca „nu se vrea” altceva decât spoite „clişee bucovinene”, umilinţă oficială dinaintea „vestului”, mereu scuza oficială că noi, românii, „numai atâta putem”, că „numai atâta suntem”...

Îmi amintesc - şi am publicat analiza mea în Academia Caţavencu la acea vreme şi mai apoi în Jurnalul Naţional - cum fostul prefect al judeţului (lunganul O.O.), când s-au început lucrările la colosul jefuitor de lemn Schweighofer, spunea străinilor, gudurându-se, că ei trebuie să se simtă ca acasă aici, întrucât Bucovina este, de fapt, în „ducatul oriental al Austriei”. Pentru o astfel de declaraţie, într-o ţara normală, ar fi fost demis.

Citiţi vă rog, domnule preşedinte, cât de umilitor aţi prezentat judeţul, România şi pe români dinaintea acelor anonimi belgieni.

Subliniez - şi stiu ce spun! - nici belgienii, majoritatea, nu ştiu mai multe despre Romania: Bucureşti,..., Nadia, Hagi...
Dar, chiar dacă românii ştiu puţine lucruri despre Belgia, nu este cazul să o spuneţi! Sunteţi oficial ales. Ca să nu mai vorbesc de faptul ca mulţi romani ştiu şi multe altele.
Nu aveţi dreptul să vă umiliti concetaţenii şi să vorbiţi în numele lor ca şi când în popor sunt numai ignoranţi sau ca şi când românii sunt...cei mai proşti din lume. Repet: chiar aşa să fie, nu aveţi acest drept! 

Dar mai este ceva , domnule preşedinte, iar asta explică de ce nu s-a putut aplica proiectul meu.
Proiectul „Eco-Art” se salva de clişee şi, evident, ar fi pus în umbră „geniile” din vârful şi din ierarhiile Consiliul Judeţean Suceava, precum şi pe acoliţii acestor „genii”.

Prin aplicarea acestui proiect, s-ar fi văzut clar şi aici şi în străinătate (căci o parte din proiectul "Eco-Art" privea imaginea în străinătate a judeţului) că în judeţ există şi oameni care ştiu despre Belgia mai multe decât că acolo se urinează baiaţelul de oţel şi că acolo a lucrat „Băse”. S-ar fi văzut că există români care ştiu mai multe nu numai despre Belgia, ci şi despre lume. Or, aşa ceva nu se poate permite de la nivelul scaunului preşedinţiei CJ... şi nici de la nivelele scaunelelor mai scunde şi mai putrede. Ar fi o sfidare a acestora să se vadă că, în afara lor, în afara „aleşilor” şi „numiţilor”, sunt şi alţi oameni, mai talentaţi şi chiar mai deştepţi.

Fireşte, domnule preşedinte, că tot ce v-am arătat şi, oarecum, imputat şi explicat, are la origine o funciară lipsă de generozitate a oficialului român, care generozitate, atunci când există, ea este întâiul atribut al „inteligenţei luminoase”. Nu a fost sa fie. E bine însă că ea există la oficialii altor naţiuni care işi pun în evidenţa şi „în valoare” toate valorile adevărate. De unde şi rezultatele acestor naţiuni.

Primiti gândul meu bun şi urarea mea veche de sănătate şi, totuşi, lumină!
Nicolae R. Dărămuş