Plângere penală pentru blatul de la meciul Rapid CFR Suceava - CSMS Iaşi

Către: Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava
           Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
           Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava

Subsemnatul Dinu ZARĂ, în calitate de spectator al meciului de fotbal Rapid CFR Suceava - CSMS Iaşi disputat sâmbătă, 26 octombrie 2013, pe stadionul Areni din municipiul Suceava, contând pentru etapa a X-a a Seriei I a Ligii a II-a la fotbal, în temeiul art. 221 din Codul de procedura penala vă înaintez prezenta plângere penală faţă de jucătorii, conducerea tehnică şi executivă a clubului Rapid CFR Suceava şi jucătorii, conducerea tehnică şi executivă a clubului CSMS Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin trucarea rezultatului final al partidei, şi a altor fapte de natură penală care vor rezulta în urma anchetei.

În fapt, consider că jucătorii echipei Rapid CFR Suceava, în complicitate cu jucătorii echipei CSMS Iaşi şi, probabil, cu arbitrii delegaţi pentru acest meci, nu şi-au apărat corect şansele astfel încât la final meciul a fost câştigat de echipa CSMS Iaşi cu scorul de 0-1. Consider că săvârşirea infracţiunii a fost favorizată de antrenorii celor două cluburi prin stabilirea echipelor de start şi a înlocuirilor jucătorilor de pe parcursul meciului, probabil cu ştiinţa şi complicitatea conducerilor executive ale celor două cluburi.

În drept, consider că făptuitorii au săvârşit infracţiunea descrisă la art. 215 din Codul Penal.

Consider că în urma infracţiunii sesizate cei peste 2.000 de spectatori prezenţi la meci au suferit un prejudiciu moral, clubul Rapid CFR Suceava a suferit un prejudiciu patrimonial prin pierderea celor trei puncte oferite echipei câştigătoare, clubul CSMS Iaşi a obţinut un avantaj patrimonial prin obţinerea a trei puncte în clasamentul Ligii a II-a, iar celelalte cluburi din campiontul seriei I a Ligii a II-a la fotbal au suferit un prejudiciu prin evoluţia incorectă a clasamentului, motive pentru care solicit tragerea la răspundere penală a făptuitorilor.

28 octombrie 2013                                                                            Dinu ZARĂ

Domnului procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava
Domnului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Domnului inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava


Dacă şi voi aţi văzut blatul de sâmbătă, puteţi transmite denunţuri la următoarele adrese:

Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Suceava
Suceava, Str. Ștefan cel Mare nr. 15, cod 720008, jud. Suceava
Telefon: 0372.777.839, Fax: 0230.522.812
E-mail: anticoruptie@pna.ro

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Suceava, Str. Ştefan cel Mare nr. 29
Telefon: 0230.523.995, Fax: 0230.222.029
E-mail: pca_suceava@mpublic.ro

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava
B-dul 1 Mai, nr. 9, Suceava, cod 720224
Telefon: 0230.203.004, Fax: 0230.522.753
E-mail: cabinet@sv.politiaromana.ro

Trimiteți un comentariu

6 Comentarii

  1. Bravo Dinu Zara,o sa fii surprins cand o sa vezi ce multi spectatori prezenti la meci vor depune marturie!!

    RăspundețiȘtergere
  2. draga Dinule, asta cu fotbalu deja e rasuflata, nu mai are nici o importanta.
    Penibil e altceva.... BLATUL ORDINAR al POPORULUI cu POLITICIENII.... pe ăsta nimeni nu il mai poate judeca vreodata... doar la poarta raiului...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici la poarta raiului nu are cine sa ii judece... uof.

    RăspundețiȘtergere
  4. ehehheee.. dragii moshului.... dar blatul CSM Suceava - Flacăra Moreni ? de ăla cine isi mai aminteste? cum a fost, aşa este şi aşa va fi... nici o schimbare...

    RăspundețiȘtergere
  5. dinule...lasa-te de presa ...daca ai fost la meci , ceea ce ma-ndoiesc , ai fi vazut ca iasul a a vut 2 bare ( beri pentru tine ) si destule ocazii de gol ...totusi daca ai fost la meci , pentru binele tau, schimba-ti dioptriile la ochelari sau lasa-te de presa ...retrage-te in glorie !!! ai facut cel mai bun articol !!! ps - sa faci o plangere la dna si atunci cand joaca rapid suceava cu clinceni,berceni si rapid bucuresti...poti sa faci plangerile anticipat !!! sigur vei ramane in istoria ( scurta ) a carierei tale de jurnalist (ratat) ...

    RăspundețiȘtergere
  6. sa vedem daca te tine "punga" sa platesti daunele...
    dupa fata esti un terchea-berchea care-si petrece timpul intre un pahar de rachiu si unul de ... tuica...

    RăspundețiȘtergere