Mă caută miliţienii pentru că am fraudat referendmul pentru demiterea lui Băsescu

M-au căutat azi doi miliţieni. Cică să mă duc la secţie şi să dau cu subsemnatul pe motiv că am votat pe lista suplimentară în altă localitate decât cea de domiciliu la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Din păcate nu eram prin zonă să pot să dau ochii cu ei. I-aş fi luat la întrebări. Oricum nu o să mă duc. Să-mi trimită citaţie. De ce m-aş duce să dau declaraţii doar pentru că mi-au trecut pe la poartă doi purtători de uniformă?

Despre dosarul posibilei fraude la referendum în judeţul Suceava am scris aici în urmă cu vreo trei luni. A mai fost chemat cineva la poliţie să dea declaraţii sau oi fi singurul până acum? Oricum, o să vă ţin la curent cu ce mişcări vor mai face "oamenii legii" în povestea asta.

Până atunci, citiţi aici o altă poveste despre cum unii cetăţeni din Suceava sunt căutaţi periodic acasă de miliţieni.

Trimiteți un comentariu

15 Comentarii

  1. VAD CA A COMENTAT DEJA PE FACEBOOK ORGANU'REVOLTAT! ASA-TI TREBUIE DACA VREI SA DESTABILIZEZI TARA SI SA DAI LOVITURA DE STAT IN MOD HAOTIC, NEORGANIZAT! EU AM PARTICIPAT DISCIPLINAT IN MU'CIPIU' DE RESEDINTA! DA'TOT DEGEABA!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu m-as interesa putin, sa stiu si eu pe unde a umblat cenepeu' meu, asa de curiozitate. Apropo, daca ma intereseaza inseamna ca sunt basist?

    RăspundețiȘtergere
  3. pai se vede ca domnu pinzar e militian.. tine cu Dinamo... :)) :)) :))

    RăspundețiȘtergere
  4. da cand vine hotu si va sparge casa.....asa va mai rugati pe la militieni sa va gaseasca hotu ......domnu Zara, aveam pretentii de la dumneavoastra, Romania stat politienesc? unde fiecare in jura politia in strada mare si nu pateste nimic....pardon..

    RăspundețiȘtergere
  5. Văd că nu ai înţeles nici până acum că i-am împărţit pe agajaţii Poliţiei Române în poliţişti şi miliţieni, în funcţie de ce ocupaţie au

    RăspundețiȘtergere
  6. saracii militieni fac si ei ce le spune sefu, nu cred ca dimineata la cafea se gandeau ei si ce zic, hai pan la Zara sa-l chemam la politie, ca si asa ne plictisim, sa vedem de ce a votat pe liste suplimentare. cand o sa intelegeti ca politia e doar o unealta?

    RăspundețiȘtergere
  7. Dinule, perfect de acord cu termenul folosit pentru a denumi acea parte a ministerului de interne afectată iremediabil de comportamentul schizoid-paranoid. Acei burtoși cu cașcheta pusa intr-o parte si pe ceafa, puțind a usturoi si cu meniul micului dejun pe cravata. Singurul apelativ cunoscut si utilizat de acești egocentrici patologici este „BĂĂĂĂĂI!” , cu pronunția apropiată de forma exprimată de BEEEYYY!”.
    In concluzie, militieni sunt acei TÂMPIȚI care își închipuie că, dacă au avut 5.000 -10.000 de euro de dat spaga la angajarea din sursa externa și i-a înțolit contribuabilul în haina statului, acum își închipuie că aceeași contribuabili sunt datori sa facă sluj si aport la prima râgâială usturoiată ce le iese pe gâtița obeză.
    (sincer să fiu, am fumat dintr-ăștia la viața mea de mi s-a acrit mai ceva ca de mere pădurețe. Niște PITECANTROPI cu afectiuni psiho-patologice din rândul cărora se desprind acei scelerati ce-si iubesc nevestele cu Glock-ul sau transformă sediile inspectoratelor în tractir.
    Însă subiectul acestei postări nu îl reprezintă reiterarea scârbei enorme ce mă cuprinde numai amintindu-le apucăturile deșucheate.
    Parcă știam ca ai ceva cunoștințe de legislație. Ei bine, cu aceste maimuțe ministeriale nu poți izbândi decât cu articolul de lege pe masă.
    Așa ca ia de caută în procedura penală, începând de la Capitolul II, art. 175, modul în care se face LEGAL CITAREA unui CETĂȚEAN ROMÂN.
    Când spun cetățean roman mă refer la acea persoană cu capacitate deplină de exercițiu al drepturilor și obligațiilor sale, beneficiar al prezumției de nevinovăție și care este FOARTE IRITAT DE MIROSUL DE USTUROI de la dejunul melteanului melițian. Inclusiv râgâielile adiacente și apelativele subînțelese.
    La 178 vezi că ai înscris expres dreptul tău de a refuza primirea citației – așa de a draaqului ca să mai facem un pic de antrenament cu meltenii usturoiați.
    Mai ai grijă ca niciunul din colocatarii sau rudele tale să nu-l muște șarpele să primească citația și trimite maimuțele bugetare la plimbare. Nu folosi limbaj licențios că n-are rost. E suficient că melițienii fierb pe ei de ciudă kă_kum de își permite cetățeanul să nu ia poziția drepți sau culcat – pe coate și genunchi târâș înainte.
    Ce or face melițienii cu citația – nu e treaba ta. Să caute unul care știe a ceti și să le citească și lor povestea procedurală privind afișarea în alte locuri, dovada de primire, proces-verbal, etacetera.
    Să nu-ți fie frică nici de perspectiva mandatului cu aducere(altă gulgută de tip BEYYYYY POWLICĂ! DREPȚI!) întrucât nu cred că ai statutul de învinuit ci cred că ești cel mult nominalizat ca martor.
    ---------
    Cam acesta ar fi un comportament normal pe care ar trebui să-l adopte un cetățean cu ceva sânge în instalație și care este oarecum deranjat de perpetuarea „cutumelor” procedurale comuniste.
    Însă rămân mirat, în cazul tău, cum naiba de ai mai stat la vorbă cu niște derbedei înțoliți în albastru care nu aveau asupra lor nici un fel de înscris. („Chemarea unei persoane în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie SCRISĂ.”)
    Trebuia să le dai la dispoziție 30 de secunde ca să părăsească proprietatea, iar acest avertisment să constituie somația legală prevăzută la art 192 Cod penal – violarea de domiciliu.
    La expirarea timpului acordat pentru părăsirea unei proprietăți private, aveai la dispoziție 2 opțiuni:
    - Ori sunai la 112 să vină colegii boulenilor să-i ia acasă si sa-i bage la studiu obligatoriu
    - Ori puneai mana pe par și croiai tare. Legitima apărare e de partea ta, mai ales ca indivizii păreau dubioși, nu s-au legitimat și voiau cu orice preț să pătrundă în locuință (cuvântul tău contra cuvântul lor râgâit.)
    HAI BAFTA și ține-te tare.
    Nu-ți ceda demnitatea în fața unor primate cu 2 clase primare (clasa zero + clasa I sau clasa I cu repetenție!)

    RăspundețiȘtergere
  8. tazmanian,=....ti-as trage vreo doua in mufa aia intelectuala sa iti scot vreo 2-3 dinti, sa te vad dupa aia cum mergi la primatele cu 2 clase sa te plangi....nenea militianu, unu mare si urat m-a batut, nu mergi matale sa ii dai o amenda? ca mie mi-e frica....
    toti sunteti inteligenti si smecheri in spatele tastaturii, dar o sa vina vremea cand o sa iti freci buzele carnoase de curu unui primat cu 2 clase care ragaie a usturoi

    RăspundețiȘtergere
  9. QED.
    Ce era de demonstrat – traducere pentru colhoznici si milițieni prosti si ofticați.
    Eram în stare sa pariez un nasture de manta contra o solda de-a mea ca se va simți un BOULEAN de ORGAN sexual din ministerul de interne care sa-si reverse flatulațiile orgolioase.
    MĂI PULĂ CU CASCHETĂ care nici habar n-ai câte urechi ai plantate în căpățâna ta de boulean:
    1. Care dintre noi este viteazul care se pitește in dosul tastaturii? Tu, UN VIȚEL CU TALANGĂ ce postează anonim sau eu care-mi utilizez nick-ul oarecum consacrat în mediul virtual? TÂMPITULE cu logica mononeuronală anesteziată de votca rusească îngurgitată în exces!
    2. Fraieri ca tine servesc câte trei pe zi pe felia de pâine de la micul dejun. Plus câte un prostalău pe post de desert la prânz. Ca sa explicitez mai pe înțelesul tău de analfabet află că NU ÎMI REZOLV PROBELMELE CU AJUTORUL MELIȚIEI din motive obiective ce țin de situarea geografică. Clar, COPITATULE?
    3. Dar chiar și atunci când aveam posibilitatea să apelez la „serviciile”neprețuite ale meliției române, NU AM FĂCUT-O. NU AM AVUT NEVOIE ȘI NU VOI AVEA NEVOIE DE PULEȚI CA VOI ÎN VECII VECILOR. Voi puteți să vă cercetați, să vă anchetați, să vă amendați și să vă arestași voi între voi, melițienii cu procurorii cu aleșii locali, parlamentari, directori, consilieri, etcaetera – adică secta jivinelor neo-comuniste și criptosecuriste.
    SUNT FOARTE MULȚI OAMENI CARE AU RENUNȚAT DE FOARTE MULT TIMP CA SĂ VĂ MAI BAGE PE VOI ÎN SEAMĂ! KLAR, IDIOTULE AMUȘINÂND A USTUROI?

    IN LOC DE CONCLUZIE:
    Comentariul tău FACE CINSTE DEPLINĂ ministerului de care apartii.
    În ceea ce privesște insultele, IA PE LOC REPAUS, PLOTONERE! Poți să-ți aduni tu toată secta melițienească și toată ginta famiglială, să vă însumați IQ-URILE mizerabile și tot nu reușești să-mi ștergi nici măcar vârful bocancilor militari!!! Tâmpiți ca tine i-am avut acum 23 de ani în cătarea armei și i-am iertat. (și rău am făcut!)

    Târâ-mi-aș p**a pe amigdalele tale de suin bugetat.
    Sfinți-mi-aș co**ele pe coliva îngropăciunii morților mă-tii de porcovan ministerial.
    Dispari în pi**ele mă-tii la muncă și nu fute buha online pe banii contribuabililor.
    (cere-te să faci un radar ca să ai și tu bani de-o votcă și-o ciorbă de burtă)
    BOULE CU TALANGĂ!

    RăspundețiȘtergere
  10. Toata stima si consideratiunea, venerabile...pacat ca organu' nu poate pricepe in ruptul capului de ce oare nu poate depasi stadiul de erectie infantila dupa administrarea zilnica a ceaiului chinezesc cu bromura...hahaha !

    RăspundețiȘtergere
  11. mosu taz.. sub aerele alea de intelectual se vede cu ochiu liber ca esti mai taran(si nu taranu de la tara) decat prevede legea, eu nu ma decad sa te injur in spatele tastaturii, as vrea sa o fac face to face, ei ce zici? posteaza de pe fb sa te vedem daca te tine,
    si pt cultura ta generala, nu am lucrat, nu lucrez si probabil nu voi lucra niciodata pt statul roman, ai fi mirat daca ai sti cu ce ma ocup,ghiolban, ghertoi, cu aere de intelectual ce te crezi. cu copy paste e simplu....

    RăspundețiȘtergere
  12. revenind la topic: nu esti singurul care a patit asta, relax. Mi s-a intamplat si mie, cu vreo 2 saptamani in urma. Au trebuit ai mei sa dea declaratii, ca eu nu eram acasa. Si nu-s vreun activist politic, nici macar nu fac parte din vreun partid. Probabil cnp-ul meu a fost mai jucaus in mainile unora...

    RăspundețiȘtergere
  13. alt anonim: ce-mi plac mie discutiile intre oameni care o spun pe fata si oameni care se ascund ... spune multe, Dinule, da si tu adresa ip a lu nenea anonim sa vedem daca mai are asa tupeu ! a mea nu trebuie,ti-o spun vineri seara daca esti liber

    RăspundețiȘtergere
  14. @ intelijentului anonim, cel mai probabil cu IP și provider de STS:
    Neuronul solitar din al circumvoluțiunii creată de purtarea caschetei nu poate avea inițiativa de a da căutare pe facebook după... nebănuitul username... Tazamanian DeMoon?
    E un efort cognitiv ce depășește posibilitățile mediocre ale unui copitat poltron?
    Lasă acolo un mesaj cu detaliile unui meeting face to face, ca să am posibilitatea SĂ-ȚI FUT DUMNEZĂII MĂ-TII.
    (special pentru tine mi-am reactivat contul FB, deși renunțasem la serviciile celui mai parșiv sistem de spionaj)
    Aștept, bouleanule!

    RăspundețiȘtergere
  15. bai tazmanianule da esti cretin rau,ai probleme psihice grave nu asa...incearca sa fumezi ceva;)

    RăspundețiȘtergere