Contrar negocierilor purtate de cei doi parlamentari cu conducerea centrală a partidului, Delegaţia parmanentă a filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal a decis, astăzi, 6 octombrie, prin vot secret, validarea candidaturilor lui Mihai Sandu Capră pentru colegiul Siret-Rădăuţi pentru Senat şi a lui Constantin Galan pentru colegiul Rădăuţi pentru Camera Deputaţilor.
Mihai Sandu Capră a adunat cu doar patru voturi mai mult decât Marius Zmău, în timp ce senatorul Tiberiu Prodan a ieşit abia pe locul al treilea în preferinţele colegilor săi. Victoria lui Constantin Galan a fost în schimb categorică. Acesta a primit cu o sută de voturi mai multe decât deputatul Mircea Irimescu.
Decizia de astăzi este surprinzătoare în condiţiile în care o decizie a conducerii centrale a PNL stabilea ca actualii parlamentari să candideze pentru noi mandate. În plus, Prodan îşi negociase revenirea la PNL tocmai contra sprijinului pentru o nouă candidatură. Surprinzătoare este şi îndepărtarea lui Mircea Irimeascu care este tocmai naşul şefului PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu.
Candidaturile stabilite de delegaţia permanentă a PNL Suceava trebuie validate de conducerea centrală a partidului.

2 Comentarii
Da, e adevarat ca Mihai Sandu Capra a fost propus de PNL. Se vehiculase insa ca acest Colegiu 4 pentru Senat, pe zona Radauti, este dat Partidului Conservator. Atunci, va conta probabil pe cine va nominaliza PC sa fie candidat. PC Suceava sau mai degraba PC de la centru. Poate va nominaliza chiar vreo personalitate din Suceava, nu?
RăspundețiȘtergerePartidul Conservator la nominalizat pentru a fi candidat la Senat pe Colegiul Siret-Radauti-Vicov pe fostul Presedinte al Filialei Suceava a PC Bancescu Gheorghe.
RăspundețiȘtergere