Contestaţia depusă de SC Victor Construct SRL Botoşani la licitaţia pentru "proiectarea, construcţia şi punerea în funcţiune a staţiei de tratare a levigatului, a staţiei de sortare inclusiv construirea facilităţilor auxiliare la depozitul ecologic de la Moara, judeţul Suceava" a fost repinsă săptămâna trecută de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Decizia aici.
CNSC a dispus continuarea procedurii de atribuirii a contractului cu valoarea estimată de 32 de milioane de lei (peste şapte milioane de euro).
Interesant este că potrivit caietului de sarcini termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni de la data semnării contractului, adică cel mai probabil prin februarie 2014. Asta înseamnă că gunoiul produs de suceveni va fi depozitat ilegal la Călău pentru încă un an şi jumătate. Detalii aici. În acelaşi timp, zeci de comune din judeţ vor plăti foarte mulţi bani pentru a căra gunoiul la Darabani, Săveni sau Târgu Neamţ.
Apropo, mai ţineţi minte declaraţiile lui Lungu şi Nechifor din urmă cu vreo două luni cum că gunoiul ar putea fi depus în depozitul de la Moara chiar din primăvara anului viitor?

0 Comentarii