Populaţia judeţului Suceava după religia declarată [Recensământ 2011]

Institutul Naţional de Statistică a publicat rezultatele preliminarii ale recensământului realizat în noiembrie 2011. Faţă de recensământul din 2002 pot fi observate modificări interesante în cazul structurii populaţiei după religie în judeţul Suceava.

Potrivit datelor furnizate de INS, singurul care a înregistrat o creştere a membrilor în judeţul Suceava este Cultul Penticostal (Biserica lui Dumnezeu Apostolică). Numărul penticostalilor din judeţ a crescut cu aproape 3.900 de persoane. Procentual, 7,7% din populaţia judeţului s-a declarat de religie penticostală, cu o creştere de 1,4% faţă de recensământul din 2002.

O scădere semnificativă a fost înregistrată în rândul persoanelor care s-au declarat de religie ortodoxă. Astfel, numărul ortodocşilor din judeţ s-a redus cu 73.700 faţă de 2002 iar procentual, sucevenii care s-au declarat de religie ortodoxă reprezintă 87% din populaţia judeţului, cu o scădere de 1,3% faţă de 2002.

Interesant este că faţă de 2002 a crescut numărul persoanelor care s-au declarat fără religie, de la 258 la 387, iar numărul ateilor s-a dublat, de la 95 la 191.

O creştere semnificativă s-a înregistrat în cazul persoanelor care au refuzat să îşi declare religia. Dacă în 2002 nu şi-au declarat religia 258 de persoane, în 2011 numărul celor care au refuzat să-şi declare religia a ajuns la 1.747.

Iată situaţia comparativă a populaţiei stabile din judeţul Suceava după religia declarată în 2002 şi 2011:


Populaţia stabilă după religie în judeţul Suceava. Situaţia comparativă 2002 şi 2011

2002 % din total populaţie 2011 % din total populaţie Evoluţie
Ortodoxă 608.479 88,38% 534.998 87,06% -73.781
Penticostală 43.345 6,29% 47.244 7,68% + 3.899
Romano-catolică 8.564 1,24% 6.776 1,10% -1.788
Adventistă de ziua a şaptea 4.386 0,63% 3.912 0,63% -474
Baptistă 3.427 0,49% 3.307 0,53% -120
Greco-catolică 1.655 0,24% 1.305 0,21% -351
Reformată 133 0,01% 78 0,01% -55
Altă religie 17.835 2,59% 14.506 2,36% -3.329
Fără religie 258 0,03% 387 0,06% + 129
Atei 95 0,01% 191 0,03% + 96
Religie nedeclarată 258 0,03% 1.747 0,28% + 1.489
Total 688.435
614.451
-73.984

Precizez că rubrica "Alte religii" cuprinde toate religiile care au mai puţin de 85.000 persoane la nivel naţional. Este vorba de persoanele care s-au declarat de religie ortodoxă-sârbă, evanghelică de confesiune augustană, evanghelică lutherană (Biserica Evanghelică Lutherană din România), unitariană, armeană, creştina de rit vechi, creştina după evanghelie, evanghelică (Biserica Evanghelică Română), musulmană, mozaică, martorii lui Iehova.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii