Nechifor vrea să deconteze asfaltările electorale din 2008

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a recunoscut, astăzi, într-o conferinţă de presă, că vrea să plătească pentru lucrările de asfaltare executate fără contract în campania electorală pentru alegerile locale din 2008.

După ce a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur i-a acuzat pe fostul şef al CJ Gavril Mîrza şi pe fostul director al SC Drumuri Şi Poduri SRL, Eugen Girigan, că în campania electorală au executat lucrări de asfaltare în valoare de 82 de miliarde de lei vechi la 12 drumuri judeţene fără contracte de execuţie.

Flutur a refuzat să achite facturile emise de SC Drumuri şi Poduri SRL şi a înaintat Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie o plângere penală cu privire la lucrările executate fără contract.

Nechifor a recunoscut, în conferinţa de presă, că nu s-a interesat cu privire la stadiul de soluţionare a cercetărilor în acest dosar în momentul în care a iniţiat proiectul de hotărâre prin care Eugen Girigan a fost numit în funcţia de administrator special al SC Drumuri şi Poduri SA.

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Atata vreme cat au fost emise facturi acceptate de CJ la acea vreme (indiferent de ce conducere avea) acestea trebuiesc platite. Daca instanta constata ilegalitati in contractele derulate atunci cei raspunzatori trebuie sa plateasca. Pe de alta parte senzatia mea a fost ca Flutur a vrut intentionat sa scoata din joc S.C Drumuri si Produri (a blocat si multe alte plati pe langa cele despre care se discuta) ca sa faca loc altor societati, cum ar fi cea a vechiului PSD-ist (rebotezat portocaliu) Contac. Pana la urma SC Drumuri Şi Poduri are nevoie de acesti bani pentru a isi plati si creditorii, care nu au nicio vina ca a aparut acest conflict si care poate sunt si ei in situatii financiare dificiale pentru ca nu si-au primit banii datorati desi au fost de buna credinta.

    RăspundețiȘtergere