După numirea lui Eugen Girigan în funcţia de administrator special al SC Drumuri şi Poduri SA şi după ce preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a recunoscut că vrea să achite facturile pentru asfaltările comandate în campania electorală pentru alegerile locale din 2008, am zis că este bine să vedem şi cine va avea de câştigat din această manevră.
După ce a câştigat preşedinţia CJ Suceava, Gheorghe Flutur a refuzat să plătească lucrările de asfaltare la 12 drumuri judeţene afirmând că au fost făcute ilegal, fără contracte de achiziţie publică, şi a înaintat o plângere penală către DNA Suceava. Pentru aceste lucrări, SC Drumuri şi Poduri SA ar avea de încasat de la Consiliul Judeţean facturi în sumă totală de 8,2 milioane de lei.
În acelaşi timp, SC Drumuri şi Poduri SA are de plătit datorii în sumă totală de 7.005.904,92 de lei, potrivit raportului întocmit de firma de insolvenţă Multiconsult IPURL Suceava.
În cazul în care Nechifor va plăti pentru asfaltările din campania electorală pentru alegerile din 2008, pe lista societăţilor comerciale care îşi vor încasa datoriile de la SC Drumuri şi Poduri SA se regăsesc mai multe firme care în ultimii ani au sponsorizat cu veselie campaniile electorale ale politicienior suceveni.
Iată lista firmelor şi instituţiilor care au de încasat bani de la SC Drumuri şi Poduri SA:
După ce a câştigat preşedinţia CJ Suceava, Gheorghe Flutur a refuzat să plătească lucrările de asfaltare la 12 drumuri judeţene afirmând că au fost făcute ilegal, fără contracte de achiziţie publică, şi a înaintat o plângere penală către DNA Suceava. Pentru aceste lucrări, SC Drumuri şi Poduri SA ar avea de încasat de la Consiliul Judeţean facturi în sumă totală de 8,2 milioane de lei.
În acelaşi timp, SC Drumuri şi Poduri SA are de plătit datorii în sumă totală de 7.005.904,92 de lei, potrivit raportului întocmit de firma de insolvenţă Multiconsult IPURL Suceava.
În cazul în care Nechifor va plăti pentru asfaltările din campania electorală pentru alegerile din 2008, pe lista societăţilor comerciale care îşi vor încasa datoriile de la SC Drumuri şi Poduri SA se regăsesc mai multe firme care în ultimii ani au sponsorizat cu veselie campaniile electorale ale politicienior suceveni.
Iată lista firmelor şi instituţiilor care au de încasat bani de la SC Drumuri şi Poduri SA:
Valoare acceptată prin planul de reorganizare (RON) | |
DGFP Suceava | 2.133.102,00 |
BCR Suceava | 1.815.145,07 |
Auto Oil 2000 Distribuţie SRL | 846.156,48 |
Consiliul Judeţean Suceava | 411.103,01 |
Dayli Group SRL | 253.875,28 |
E.ON Energie România SA | 202.127,34 |
Dami Prod Com SRL | 141.541,90 |
Primăria Suceava | 138.224,53 |
Sindicatul Drumarilor | 136.313,00 |
BCR Leasing IFN SA | 121.392,42 |
Fibracis Grup SRL | 102.493,48 |
Dagida Exim SRL | 99.865,76 |
Superlativ Com SRL | 77.623,52 |
Pen Pan SRL | 61.444,68 |
Sumec SA | 46.717,82 |
Elbi SA | 32.541,17 |
Cominco Bucovina SA | 26.773,68 |
Junona Cons SRL | 26.600,00 |
Motoractive IFN SA | 23.978,73 |
Primăria Gura Humorului | 22.676,00 |
Primăria Rădăuţi | 19.659,05 |
Primăria Şaru Dornei | 18.369,00 |
Florconstruct SRL | 18.171,87 |
Primăria Pojorâta | 15.425,21 |
AEP Automatizări SRL | 14.596,27 |
Primăria Fălticeni | 14.380,40 |
Primăria Milişăuţi | 14.378,00 |
Ghezaco SA | 11.153,73 |
Tiramagdi SRL | 10.533,60 |
Upserv SRL | 10.198,00 |
Fangio SRL | 9.782,99 |
Carimar SRL | 9.500,00 |
Robi Roc SRL | 8.899,96 |
Euro Est Group SRL | 8.682,18 |
Premier Leader SRL | 8.129,49 |
Enigmatic Com SRL | 7.474,87 |
Girdain Com Prod SRL | 6.441,16 |
Viatech Solutions SRL | 6.192,59 |
Primăria Mălini | 6.162,00 |
Nidan SRL | 5.586,47 |
Dru-Po SRL | 4.750,00 |
Rositex Com SRL | 4.695,88 |
AN Apele Române SGA | 4.517,38 |
Bitunova SRL | 4.272,23 |
Eurospeed SRL | 3.610,00 |
Agacon SRL | 3.206,24 |
Primăria Dolhasca | 3.147,00 |
Două Stele SRL | 3.079,48 |
Silva Găineşti SRL | 2.836,18 |
Primăria Fântâna Mare | 2.586,00 |
I.I. Onişoru Gheorghe | 2.576,40 |
Ecoerg SRL | 2.450,70 |
SNS SA Salina Cacica | 2.409,61 |
Servicii Comunale SA | 2.130,40 |
Primăria Crucea | 2.033,00 |
Mihmar SRL | 1.900,00 |
Vi Cons SRL | 1.487,72 |
Bogmar Impex SRL | 1.390,10 |
Primagra SRL | 1.197,30 |
Admet Impex SRL | 1.188,64 |
Sucert Ro SRL | 997,06 |
Fetcom SRL | 947,59 |
Helconi Trans SRL | 927,01 |
Specon SRL | 792,85 |
Primăria Broşteni | 767,00 |
Flordan Com SRL | 742,85 |
Calcarul SA | 530,41 |
BG Media SRL | 452,20 |
Crai Nou SA | 285,00 |
Primăria Vereşti | 224,00 |
ANCOM Bucureşti | 208,00 |
Primăria Moara | 154,00 |
12 Comentarii
Arunca o privire aici: http://pardau.ro/salvarea-orasului-vatra-dornei/
RăspundețiȘtergerePeste doua treimi din datorii se pare ca sunt catre banci si institutii ale statului (finante , primarii, etc) care nu cred ca au sponsorizat nicio campanie.
RăspundețiȘtergerep.s: Dinu, ne poti spune si noua care din acele firme sunt supecte ca au sponsorizat campanii electorale (eventual si pentru ce partide). Intreb doar in scop informativ :)
RăspundețiȘtergereauto oil 2000-apartine...ghici cui?costel bujoreanu, patronul echipei de fotbal rapid unde a fost numit barbu marin la sugestia lui catalin nechifor.vezi cum se leaga?
RăspundețiȘtergereDe autooil nu stiam. Din lista de mai sus, despre Cominco si Florconstruct s-ar mai fi zvonit ca mai sponsorizau prin stanga si prin dreapta
RăspundețiȘtergerePoate era important de precizat ca SCDP a castigat aceasta suma IN INSTANTA , instanta a decis ca lucrarile au fost corect executate , si sunt stabilite penalitati de intarziere de circa 20 miliarde lei vechi ( datorita onor tov. Flutur care a refuzat plata )
RăspundețiȘtergereNe dai, te rog, şi numărul dosarului?
RăspundețiȘtergerenu cumva e si firma lui Orest Onofrei ep acolo?
RăspundețiȘtergeredagida=ONOFREI
RăspundețiȘtergereDosarul numarul 2257/86/2010 de la Tribunalul Suceava : http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=86&d=ODYwMDAwMDAwMDAzOTEzOQ**
RăspundețiȘtergereSolutie: Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată. Obligă pe pârâta D.J.D.P. Suceava să achite reclamantei suma de 5.602.164 lei cu titlu de preţ lucrări de reparaţii drumuri judeţene şi la plata dobânzii legale calculate de la data de 01.03.2010 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pe pârâta D.J.D.P. Suceava să achite suma de 17.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Suceava ca nefondată. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta D.J.D.P. Suceava. Obligă chematul în garanţie Consiliul Judeţean Suceava să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăţii sumelor menţionate mai sus. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. ... Iar recursul a fost respins la CA Suceava
RăspundețiȘtergereGata cu "Asfaltul electoral" ?
RăspundețiȘtergere