Tombola lui Băişanu, folosită de USL şi pentru referendum

Mai multe persoane care au participat la tombola organizată de şeful PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, la alegerile locale de la 10 iunie mi-au spus că au fost contactate telefonic de reprezentanţi ai USL şi îndemnate să participe la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. La tombolă au participat peste 7.500 de suceveni.

Unii dintre ei sunt acum nemulţumiţi că datele lor de contact sunt folosite pentru a fi îndemnaţi să participe la referendum.

În povestea asta ar fi de lămurit câteva aspecte. În primul rând, în momentul în care şi-au vândut votul sperând să câştige un autoturism Dacia Logan sau vreun prăjitor de pâine nu au avut nimic împotrivă să-şi înmâneze datele personale unui partid politic. Iar faptul că o astfel de bază de date va fi exploatată şi cu alte ocazii era la mintea cocoşului. Totuşi, ar fi de discutat dacă cei de la USL au vreo autorizare pentru a opera cu date cu caracter personal pentru că în ţara asta există o legislaţie care reglementează această activitate. Ar mai fi de discutat despre legalitatea unui astfel de demers în condiţiile în care sunt persoane care mi-au spus că au fost contactate astăzi, sâmbătă, 28 iulie, iar campania pentru referendum s-a încheiat încă de la miezul nopţii.

Cert este că oamenii care au participat la tombolă şi au fost sunaţi şi îndemnaţi să se prezinte la referendum trebuie să se aştepte că la fel se va întâmpla şi în toamnă, la alegerile parlamentare, şi la eventuale alegeri anticipate pentru algerea preşedintelui.

Vouă cum vi se pare practica USL de a folosi baza de date de la tombola lui Băişanu pentru a mobiliza electoratul la referedum?

Trimiteți un comentariu

7 Comentarii

  1. Daaaaaaaaaa,vreau sa merg la tombole,vreau sa fiu sunat si indemnat sa merg la referendum,vreau sa votez ca e dreptul meu democratic .Nu vreau sa boicotez ca un las si un iresponsabil.Democratia inseamna a vota si nu a boicota.Democratia inseamna a da piept cu poporul si nu a incerca sa castigi prin neprezentare la masa verde si sa te ascunzi sub fustele largi ale Curtii Constitutionale.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cetăţenei Victoriţa i-au mai rămas două plăceri: loboda şi Traian Băsescu. Vremea lobodei s-a dus, poza lui Traian Băsescu e tot acolo, pe stelaj, lângă cartea de rugăciuni.De ani de zile, de când părintele a fugit în Spania cu cutia milei şi biserica s-a închis, nu mai iese din curte decât la alegeri. Când l-au suspendat iar pe Băsescu, a plâns. Şi a început să numere zilele până să-l poată pune la loc, ca în 2007. Toată săptămâna a visat ştampile.e aştepta la ceva rău, dar pe seară a venit dezastrul: s-a furat referendumul! Preşedintele a apucat să strige, aşa suspendat cum era: “Fraudă masivă!”. Deja? Ai dracu’ hoţi, nu mai au nici o ruşine! Ce-a spus pe urmă Băsescu a încurcat-o rău de tot. Cică să nu se mai ducă la vot. Că, dacă se duce la vot, dă o lovitură de stat. Cu ştampila. Pleosc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Fii chitra, romane, nu-l mai unge inca odata !

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu vara nu dorm. Pe 29 n-am somn. La referendum votez, pentru că eu chiar contez.Eu vara nu dorm.
    PDL şi-a rugat simpatizanţii să poarte alb şi să nu meargă la vot, iar Radu Mazăre şi-a rugat simpatizantele să meargă la vot şi să nu poarte nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Vouă cum vi se pare practica USL de a folosi baza de date de la tombola lui Băişanu pentru a mobiliza electoratul la referedum?" - Infecta si ilegala, dar asa le trebuie celor ce s-au hamesit atunci la un prajitor de piine.Ai vrut pomana atunci, acum ia de-aici deranj si umilinta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar cum ti se pare boicotul la vot al lui Basescu?Dar cum ti se pare ca s-au furat 2 milioane de voturi in 2009 cu STS?

    RăspundețiȘtergere
  7. Era de asteptat sa foloseasca nr. de telefon a tuturor celor care au avut taloane la tombola. Nu-i asa ca sunt josnici in caracter?

    RăspundețiȘtergere