In momentele acelea l-am urât pe Traian Băsescu așa cum l-am urât, cândva, pe Ion Iliescu. Pentru încercarea de a dezmembra singurul, poate, serviciu de stat care merge impecabil în țara asta – SMURD-ul. Pentru tupeul cu care a încercat să înlocuiască creatorul acestui sistem de urgență cu un neica-nimeni stupid, care nu ar fi reușit să gestioneze eficient nici măcar un dispensar de sat. Pentru cinismul cu care, închipuindu-se etern și intangibil, a vrut să demoleze această impecabilă mașinărie sanitară, în timp ce, concomitent, ministrul lui închidea spitale după spitale, conform unor „judecăți” care, ulterior, s-au dovedit în parte eronate. Pentru că, în tot acest timp, ei se tratează la Viena, nababi bugetari ai unei țări sărace și-n continuă sărăcire. L-am urât pe Băsescu și atunci când, mimând voința populară, și-a trimis fiica ignară peste hotare, să ne reprezinte. Ființa aceea, agramată și incultă, nu era altceva decât un nou „Prințișor”, o nouă Zoe arătată poporului, spre nemeritată proslăvire. Cu diferența că, spre deosebire de Nicușor, EBA n-a pus niciodată mâna pe o carte. L-am urât, de asemenea, pe Băsescu cel ce dansa cu Bercea Mondial, pe Băsescu cel ce se pupa pe bot cu Gigi Becali, pe Băsescu cel ce cocoța, la nivel de Faraoană, o duduie recomandată doar de culoarea părului ei și de prețurile exorbitante ale rufelor cu care se împopoțona în mijlocul săracilor, persiflându-i. L-am urât pe Băsescu cel ce chipurile lupta cu sistemul, deși sistemul era, ca-ntotdeauna, produsul șefului haitei, adică al lui. PDL-ul n-a fost un partid de anarhiști, fiecare dintre membrii lui acționând de sine stătător, după comanda propriului cerebel. Din contră. Videanu, Negoiță, Udrea, Boc – aceste personaje anoste, corupte și caraghioase nu ar fi existat fără Băsescu. Lăsate singure, într-o lume a competiției politice ideale, aceste false elite politice n-ar valora nici cât jumătate de ceapă degerată.
1 Comentarii
In momentele acelea l-am urât pe Traian Băsescu așa cum l-am urât, cândva, pe Ion Iliescu. Pentru încercarea de a dezmembra singurul, poate, serviciu de stat care merge impecabil în țara asta – SMURD-ul. Pentru tupeul cu care a încercat să înlocuiască creatorul acestui sistem de urgență cu un neica-nimeni stupid, care nu ar fi reușit să gestioneze eficient nici măcar un dispensar de sat. Pentru cinismul cu care, închipuindu-se etern și intangibil, a vrut să demoleze această impecabilă mașinărie sanitară, în timp ce, concomitent, ministrul lui închidea spitale după spitale, conform unor „judecăți” care, ulterior, s-au dovedit în parte eronate. Pentru că, în tot acest timp, ei se tratează la Viena, nababi bugetari ai unei țări sărace și-n continuă sărăcire.
RăspundețiȘtergereL-am urât pe Băsescu și atunci când, mimând voința populară, și-a trimis fiica ignară peste hotare, să ne reprezinte. Ființa aceea, agramată și incultă, nu era altceva decât un nou „Prințișor”, o nouă Zoe arătată poporului, spre nemeritată proslăvire. Cu diferența că, spre deosebire de Nicușor, EBA n-a pus niciodată mâna pe o carte.
L-am urât, de asemenea, pe Băsescu cel ce dansa cu Bercea Mondial, pe Băsescu cel ce se pupa pe bot cu Gigi Becali, pe Băsescu cel ce cocoța, la nivel de Faraoană, o duduie recomandată doar de culoarea părului ei și de prețurile exorbitante ale rufelor cu care se împopoțona în mijlocul săracilor, persiflându-i.
L-am urât pe Băsescu cel ce chipurile lupta cu sistemul, deși sistemul era, ca-ntotdeauna, produsul șefului haitei, adică al lui. PDL-ul n-a fost un partid de anarhiști, fiecare dintre membrii lui acționând de sine stătător, după comanda propriului cerebel. Din contră. Videanu, Negoiță, Udrea, Boc – aceste personaje anoste, corupte și caraghioase nu ar fi existat fără Băsescu. Lăsate singure, într-o lume a competiției politice ideale, aceste false elite politice n-ar valora nici cât jumătate de ceapă degerată.