USL Suceava distribuie prin oraş pliante cu fotografia preşedintelui suspendat Traian Băsescu cu "flacăra democraţiei" în mână şi cu îndemnul "Apără democraţia pe 29 iulie. Vino la referendum".
Deşi Traian Băsescu s-a răzgândit şi şi-a îndemnat susţinătorii să nu participe la referendumul pentru demiterea sa din funcţie, USL Suceava a profitat de găselniţa "flăcării" şi încearcă acum să convingă oamenii să participe la referendum tocmai cu mesajul lui Băsescu: "Nu stinge flacăra democraţiei".
Chiar dacă este distribuit de reprezentanţi ai USL, pliantul nu este asumat clar, aşa cum prevede legea electorală.
Tu ce părere ai despre acest pliant, ţi se pare corectă abordarea celor din USL? Vei participa la referendumul de duminică, 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu?

7 Comentarii
pliantele pdl unde sunt?
RăspundețiȘtergereLa mine în bloc au ajuns doar de la USL, aşteptăm şi PDL-ul :))
RăspundețiȘtergere- bineinteles ca am primit pliantele USL (fara flacara)
RăspundețiȘtergere- oricum din 2 rele o alegem pe cea mai mica
- cred ca merita citit http://www.ziare.com/basescu/referendum-demitere/romania-o-mie-noua-sute-optzeci-si-patru-1180941
si de ce ar trebui citit acel link?
RăspundețiȘtergereVoi chiar nu observaţi că USL-iştii sunt disperaţi să-l dea jos pe Băse? Peste tot pliante USL, USL, USL! De ce oare?
RăspundețiȘtergereDegeaba votăm Băse sau Antonescu că tot FMI-ul ne va conduce! :))
ULTIMUL SONDAJ:Un sondaj Operations Research realizat la comanda Realitatea TV în perioada 26-27 iulie arată că preşedintele suspendat Traian Băsescu va fi demis duminică. Traian Băsescu va pierde scrutinul de duminică, iar referendumul va fi validat, arată datele unui sondaj de opinie realizat de Operations Research la comanda Realitatea TV. Potrivit studiului, 76% din cei care vor vota pentru demiterea şefului statului, în timp ce 24% vor spune nu.
RăspundețiȘtergereŞi mai relevantă este prezenţa la vot, estimată la 52%.
Ce nu facea el pentru statul de drept,colt cu triumful democratiei?Zi dupa zi a rupt ecranele televizoarelor,s-a dat peste cap,a mobilizat sinecuristii,a marait ca un caine turbat la toata lumea care i se parea ca-i sta in cale,a amenintat,s-a intalnit prin piete cu poporul sau(juma de milion vechi bucat si-un pachet de hrana rece pe zi)dar tot n-a ridicat acu-n sondaje peste 30%.Visurile de intoarcere triumfala s-au naruit.Asa ca farsorul a ales varianta cea mai jenanta si mai umilitoare pentru un om politic.Indemnul electoratului propriu la boicot.decat o infrangere demna mai bine o revenire rusinoasa-n lux.Sub pulpana imunitatii penale ca asta-l macina cel mai tare.
RăspundețiȘtergere