O clinică medicală va fi deschisă în acest an în cartierul Zamca al municipiului Suceava. Centrul Medical Arcadia Bucovina va avea în principal servicii de imagistică medicală.
30% din acţiunile Centrului Medical Arcadia Bucovina sunt deţinute de fostul ministru al învăţământului şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei.
Alte 30% din acţiuni sunt deţinute de Dan Gabriel Iacob, directorul firmei Biosens Suceava.
10% din acţiuni aparţin medicului radiolog Adrian Tătăranu, angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţe "Sf. Ioan cel Nou" Suceava.
Restul de 30% din acţiuni este deţinut de Arcadia Medical Center, firmă controlată de familia Fiterman, care mai deţine producătorul Fiterman Pharma, companie cu o cifră de afaceri de 40,48 milioane de lei (9,55 mil. euro).
Interesant este că, în această afacere, liderul PNL Cristian Adomniţei s-a asociat cu Adrian Tătăranu, fiul şefului Inspectoratului de Stat în Construcţii Suceava, liderul PDL Costel Tătăranu (instituţie de unde s-a pensionat recent şi Constantin Adomniţei, tatăl lui Cristian Adomniţei), şi cu Dan Gabriel Iacob, fiul liderului PSD Gheorghe Iacob.
Grupul Arcadia din Iaşi cuprinde Arcadia Hospital, Arcadia Policlinic şi Arcadia Cardio. În primele şase luni ale acestui an, Grupul Arcadia a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,6 milioane de euro, similară cu cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2011.
3 Comentarii
cam tarziu ai venit cu informatia...
RăspundețiȘtergerema omoara astia cu bucovina lor, e epidemie de bucovina
RăspundețiȘtergereTataranu. Hmm... Ingamfat si slab pregatit
RăspundețiȘtergere