Rapid CFR Suceava a reuşit, vineri, 1 iunie 2012, în ultima etapă a campionatului, promovarea în Liga a II-a.
Iată ce scriam în urmă cu doi ani şi jumătate, în decembrie 2009:
În cele din urmă FC Cetatea s-a desfiinţat iar echipa finanţată de Primăria Suceava a fost Rapid CFR. În rest pronosticul meu s-a adeverit până la ultima virgulă.
Până acum Rapid CFR a încasat deja vreo cinci sau şase miliarde de lei din cei opt miliarde de lei alocaţi de Primărie în acest an. La câţi bani le-au rămas pentru următoarea jumătate de an cred că şi evitarea retrogradării ar fi un obiectiv foarte optimist.
Iată ce scriam în urmă cu doi ani şi jumătate, în decembrie 2009:
Momentele de glorie ale Cetăţii au coincis cu perioadele de campanie electorală. Cetatea nu va face niciodată performanţă tocmai pentru că echipa este finanţată doar pentru a fi folosită că o unealtă electorală.
În acelaşi timp, acesta este şi motivul pentru care echipa nu va fi desfiinţată. Din ce în ce mai des oameni pe care îi interesează soarta clubului îmi spun că se tem că echipa va fi desfiinţată. Eu nu cred asta.
Argumentul lor este faptul că primarul Ion Lungu a spus de multe ori că banii investiţi la Cetatea nu îi aduc capital electoral ci că ar câştiga mai multe voturi dacă ar folosi acei bani în alte scopuri, de exemplu pentru a asfalta o stradă.
Eu cred că tocmai acesta este motivul pentru care echipa nu va fi desfiinţată. Deşi fondurile virate la Cetatea nu îi aduc voturi în plus, cu siguranţă că Lungu ar pierde multe voturi dacă ar refuza să mai finanţeze echipa. Alegerile prezidenţiale tocmai au trecut şi vor urma trei ani fără campanii electorale.
Eu cred că echipa va retrograda în acest sezon şi vom rămâne în Liga a III-a până în anul 2011 când, dintr-o dată, Primăria va găsi bani pentru a mări bugetul echipei. Astfel că Cetatea va promova în Liga a II-a tocmai în vara anului 2012, atunci când, din pură coincidenţă, va fi şi campania electorală pentru alegerile locale şi când Lungu va candida pentru un nou mandat.
Facem pariu?

0 Comentarii