A fost şi a zecea zi de proteste în centrul Sucevei. Au participat aproape aceeaşi oameni ca şi zilele trecute. Ca noutate, sâmbătă seară s-au scandat sloganuri şi împotriva ministrului Apărării, Gabriel Oprea.
Sâmbătă a fost şi a doua seară în care au venit protestari cu pancarte cu mesajele: "PDL = USL, oportuniştii" şi "PDL şi USL, ciocu mic". Aceştia au fost din nou apostrofaţi de ceilalţi protestatari şi după ceva vreme au părăsit piaţeta din faţa Bisericii Catolice.
O apariţie mai colorată a fost aceea a unui bărbat îmbrăcat în suman care avea ceva de îmărţit cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
33 Comentarii
Dramele unei confuzii intretinute.Revolutii abandonate -I-
RăspundețiȘtergereDoriti o schimbarea adevarata. Din pacate, este o iluzie. Orice defectiune a sistemului va fi imediat exploatata de profesionistii diversiunii. (Au incercat, deja, in mai multe randuri: dezinformari la UE, SUA, dezinformare cu privire la pensiile militare si peste tot unde exista o umbra. Dar si provocari ridicole etc.) Mai mult, aceiasi oameni provoaca deliberat astfel de accidente, pentru a crea posibilitatile acapararii puterii prin forta. Si mentinerii ei sine die. Vezi puterea la Constanta.
Daca doriti o reformare adevarata a puterii, care sa includa corectarea ambelor tabere politice, trebuie sa gasiti o alta metoda. Si nu prea exista. Un alt partid nu poate sa apara. Mai ales ca va fi -imediat- infiltrat cu agenti ai celor 2 protagonisti. De unde fonduri pentru un alt partid? Cum se vor verifica oamenii? Si cei care vor ajunge in functii, vor fi -imediat- cumparati. USL dispune de fonduri imense. Nu fiti naivi!
Este mult mai eficient sa lasam lucrurile asa cum sunt. PDL va incerca sa aresteze cat poate din coruptii USL (Pentru ca altfel vor fi ei arestati la pierderea puterii; lozincile din zilele astea si indirjirea liderilor USL le-a aratat soarta ce-i asteapta daca vor gresi. Impreuna cu exemplul Ucrainei.
Stiu ce vor pati daca nu vor reusi reformarea reala a justitiei si nu vor neutraliza centrii corupti ai adversarului. Puterea lor sta in mase, iar masele ii vor apara cat timp lupta cu coruptia, in batalii incheiate cu succes. Nu prefacatorii.) Iar cand vor curata politica de hotii de la opozitie, lumea se va intoarce -automat- impotriva hotilor lor. Daca nu-i vor indeparta singuri. Oricum, va fi loc pentru o alta politica si practica. Nimeni nu poate detine puterea pe viata, intr-un sistem democrat.
Dar a ataca pe cei -cativa- care incearca sa faca ordine acum, este o imensa greseala. Nu stiti ca trebuie sa-ti ataci dusmanii pe rand? N-ati invatat nimic din lupta Horatilor ? Niciodata 2 adversari ! Niciodata nu ataca pe unu, pana n-ai terminat cu adversarul principal. Iar PSD, este un adversar redutabil. Este departe de a fi invins. Orice defectiune -inainte de victorie- este -in fapt- o tradare.
AYATOLAHUL MARET DE LA VORONET
Dramele unei confuzii intretinute.Revolutii abandonate -II-
RăspundețiȘtergereTrebuie sa va reconsiderati pozitia! Si chiar daca miscarea ar fi avut dreptate, trebuia sa se limiteze la demiterea guvernului si alegeri -comasate- parlamentare anticipate. Nu si la demiterea presedintelui. Asta este tentativa de lovitura de stat, cu decapitarea voita a intregului aparat de stat. Apoi, uitati ca multimea este nemultumita SI de USL. Poate mai mult ca de PDL. In fond, daca USL se reforma cu adevarat si gonea coruptii, lasindu-i fara sprijin politic in fata justitiei (Nastase, Hrebe, Mazare, Oprisan, Plumb etc.), putea sa ofere acum o alternativa viabila. Dar lumea e dezgustata de ei. Cum sa-i readuca pe astia la guvernare? Iar Antonescu si "liberalii"............................
Reformarea politicii inseamna suspendarea presedintelui? Care vrea sa prinda hotii? Apoi, in atatea zile de proteste, nu am vazut nici un program economic. Nimic. De ce vor astia sa vina la guvernare, adusi de forta bruta? Sa continue programul FMI ? Ce-am cistigat? Sa se opuna, ca Orban? Unde ajungem? Unde este programul alternativa? Daca n-au, sa stea naibii linistiti si sa adune maidanezii. E mai eficient, sa nu ne mai manance copii si femeile! (USL tine maidanezii pe strazi, nu puterea!)
Ce au castigat grecii, in atatea confruntari violente si dupa atatea schimbari politice? S-au afundat si mai rau in mocirla datoriilor si a lipsei de solvabilitate si credibilitate. Asta vreti si la noi ? Sorry!.
Dar la activitatea SVR impotriva stabilitatii nostre, ca gazda a "Scutului" v-ati gandit? Oare USL -care a criticat, dur si repetat, politica Basescu in domeniu- va continua acesta politica?
Cine a distrus politic Romania imediat dupa "90? Echipa condusa de neobolsevicii lui Iliescu. Cine a adus minerii sa ne faca de ras pe plan international ?...aceiasi echipa Iliescu&comp. Cine a vandut industria in special tovarasilor arabi?...cine a facut"pariul cu agricultura? Cine a privatizat bunurile facute cu sudoarea poporului? Aceeasi echipa Iliescu, Nastase,Hrebenciuc, Roman si tot neamul lor.
Cine a comis actul de inalta tradare impotriva poporului roman atunci cand la ruperea Uniunii Sovietice, Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca dorea sa revina la patria muma, adica la Romania, dar slugile Moscovei in frunte cu Ion Ilici Iliescu au blocat acest act istoric, au trmis la Chisinau un slugoi care a anunta ca"Bucurestiul recunoaste independenta Republicii Moldova"OROARE!
Cititi va rog memoriile lui Mircea Snegur intitulate Labirintul Destinului- Vol 2. Asa o sa constatati , in plus , cine sunt si de unde purced acei ce astazi incita la actiuni de destabilizare a Romaniei.
AYATOLAHUL MARET DE LA VORONET
Dramele unei confuzii intretinute.Revolutii abandonate -III-
RăspundețiȘtergereLor, otrepe bolsevice, li s-au alatura si partidul compus din colaboratorii politiei politice comuniste, adica PNL. Ce sunt urletele lui Crin Antonescu decat o behaiala fara continut prestata din obligatii "tovarasesti".
Toti analistii formatorii de opinii ziaristii se fac ca ploua si nu spun clar ca tara asta , popor, presedinti, toti suntem calariti de Burghezia -Securisto-Comunista si slugile lor, majoritatea politicienilor ! O felie importanta de condicari , lefegii,taranusi, pensionari apox. 6-7 milioane care au venituri pana in 1000,00 roni,(aprox.220,00 euro),sunt in mare mizerie si unii dintre ei au putere sa mai protesteze in pietele oraselor importante !
Actuala opozitie se face ca vrea la putere din cauza de economie ruinata, grave dezechilibre, disfunctionalitati, miliarde de bani datorii la oficine finanaciare mondiale, care, in curind, devin scadente la plata, lipsa de investitii in fabrici si uzine, megacoruptie, mizerie, trai de sorginte fanariota pentru cei cu venituri modeste !
Dar apropo de ,,circul continua'', el nu incepe acum degeaba scriem noi comentarii iar noi facem ca in armata comunista , scriem scrisori si le bagam in valiza, adica este ca la balamucul nou, adica doi incarca, doi descarca si ca sa fiu si eu pe linia pietei strig si eu din slova...
Incet- incet romanul scapat din frau vrea sa traiasca la fel ca in occident, dar la orice etapa de afirmare a democratiei reale , tovarasii acum neocomunisti ne-au pocnit cu cate o mineriada, acum, de bine de rau, deoarece facem fata crizei s-au gandit sa ne mai pocneasca cu o mineriada ,dar nemaiavand mineri, au luat galeriile si scursurile ei, manipuleaza cu televiziuni corupte si platesc revolutionari de opereta. Se asteapta sa iesim toti in strada pentru altii si mai corupti carora li se strange funia la par iar judecatori , la fel de corupti, nu le pot ascunde dosarele pana la prescriere.
Toate lozincile si brasoavele vanturate de "protestatari" sunt revendicari 100% politice, si anume de factura pur bolsevica ! Oricum nu poate fi "apolitic" un protest contra Guvernului. In orice tara Guvernul este zona zero a politicii, nu exista alta institutie mai profund politizata.
Unii cereau nationalizari, altii sa se imparta aurul BNR la Popor, Indemnizatii de Betiv si alte asemenea... In aceste zile toate mastile si "papioanele de European" au cazut, am putut vedea pentru un moment care este adevarata mentalitate a romanului dupa 4o de ani de comunism si inca 10 de neo-comunism.
Acesti oameni nu se vor adapta niciodata la realitatile de azi, sunt total incapabili sa se descurce in lumea libera. Pe masura ce reformele avanseaza, din ce in ce mai multi dintre ei vor fi condamnati la Inanitie, ceea ce nu le va placea...
Sunt sigur ca circul de abia acum incepe, singura problema este ca situatia sa nu scape de sub control, cu sprijin subversiv din afara desigur, si sa se transforme in Tragi-comedie ! Orice provocari sunt posibile, iar daca Media le va pune in carca "Dictatorului" atunci totul e pierdut.
AYATOLAHUL MARET DE LA VORONET
TRADARILE PNL-ULUI, DOAR CATEVA.....
RăspundețiȘtergereS-au povestit , s-au scris atatea despre partidul securitatii , PNLul postdecembrist, incat nu cred sa mai existe multi romani cu IQ mediu care sa nu inteleaga , sa nu intuiasca ce hram poarta aceasta organizatie , azi mafiota, ieri securista . Demult, foarte demult , partid politic respectabil.
1. In 1990 a fost reinfiintat PNL ca o replica , o varianta securista la PNTul lui Coposu , partid ce ameninta serios feseneul bolsevic .
2. S-a apelat la vechii colaboratori ai securitatii : Ionescu Quintus, Lazarescu , Stolnici , probabil Campeanu . Misiunea clara :slabirea rolului conducator al opozitiei anticomuniste (la vremea aceea) si antisecuriste pe care-l avea PNTul, partid cu care securistii nu puteau face compromisuri . Coposu facuse 19 ani de puscarie, Ion Diaconescu tot pe acolo. PNT-ul , in totalitatea lui , fusese condamnat la , atentie, 1 MILION de ani de ocna !Asemenea oameni nu mai puteau fi intimidati , nefiind santajabili.
3. PNLul isi incepe activitatea de indelung compromis, tradare ,slujirea intereselor securitatii transformata intre timp in organizatie mafiota.
4. 1992 prima tradare ; PNL da cativa ministrii guvernului socialist . Printre ei, evident, turnatorul Quintus. Am impresia ca si banuit-securistul Patriciu , nu mai stiu, este atat de lung sirul tradarilor incat mi-e si sila sa caut.
5. Totodata penalii rup prima oara alianta CDR . Scopul evident slabirea si disolutia opozitiei. PNL nu intra in parlament .
6. In 1996 intra din nou in CDR si alianta castiga alegerile.Probabil era un plan stabilit pentru a creea impresia de alternanta la putere.Securistii , deveniti mafioti intre timp, stiau ca Milica tzapul nu va fi in stare de nimic.
7.In 2000 penalii rup din nou CDRul si candideaza separat , aruncand intreaga vina a guvernarii grele, dificile 96-2000 asupra taranistilor. Rezultatul ? PNT este scos din parlament. Vinovati ? PNL si Milica tzapul , ce primise si el ordin sa nu mai candideze.
8. In 2004 iata-i pe securistii liberali intr-o noua alianta .Alianta DA .Alianta DA castiga alegerile, nesperat . Liberalii cred ca nici nu vroiau. Alianta DA ar fi trebuit sa fie doar un mic capitol in marele scenariu de transformare a burgheziei rosii in noua burghezie capitalista.
HANIBAL ANTE PORTAS
TRADARILE PNL-ULUI, DOAR CATEVA.....(II)
RăspundețiȘtergere9. guvernarea incepe extrem de bine. Popularitatea aliantei DA creste . Presedintele Basescu refuza compromisurile cu fosta securitate si cu fostii activisti de partid comunisti din PSD.
10. Ordin de zi pe unitate ; PNL, rupeti alianta . Liberalii se conformeaza intocmai si la timp primesc sprijinul neprecupetit al oficinelor de propaganda mafiota Antena si Irealitatea (in plan mediatic) si al partidului fostilor comunisti, PSD.
11. 2009 , sprijina candidatul securitatii ,mafiotilor si socilaistilor uniti, Mircea Geoana , la Timisoara-Opera- loc sacru pentru istoria noastra recenta, locul unde a fost lansata PROCLAMATIA.- este de mare actualitate- consecinta la 12. Prin intrarea lui SRStanescu in PNL, am convingerea ca liberalii adevarati vor intelege in alte sensuri alianta USL:
12. 2010. Nu mai merge cu intoxicarea.Lumea incepe sa-si dea seama ce hram poarta aceasta mizerie ce poarta numele PNL. Asa incat trec pe fata la unire ; Se infiinteaza Uniunea Securista Liberala (USL). Macar de acum stim fiecare ce hram poarta. In fruntea PNL este adus omul probabil cel mai santajabil ce a putut fi gasit pe acolo, Crin george porumbacu Antonescu . Dispus la orice i se comanda dinspre PSD si securitatea mafiota.
13. Corecta prezentare; cer scuze, dar am omis un act de tradare care mie mi se pare definitoriu privind atitudinea acestei adunaturi de mafioti cu pretentii de civilitate si modernizare a Romaniei:....-refuzul PNL de a accepta propunerea lui Basescu de a se proceda la alegeri anticipate, cand noua guvernare DA avea in sondaje 65%! Cuplata cu o curatire a coruptilor proprii-de asemeni refuzata, alta ar fi fost istoria recenta! O spun in calitate de fost militant si votant al PNL pana in 2008.
... si, ultimul punct, ca si cum asta nu ar fi fost suficient, s-a aliat cu varanii pecisti pentru a ajunge la toxicitatea maxima. Un partid super-toxic!
HANNIBAL ANTE PORTAS
TRADARILE PNL-ULUI, DOAR CATEVA.....(III)
RăspundețiȘtergereAm vrut sa fiu extrem de scurt dar nu mi-a iesit. Sunt atatea nenorociri facute de aceasta falanga securisto-mafiota incat nu ne-ar ajunge doua caiete studentesti din vremea mea ...
Esenta este asta : PSDul era in degringolada iar anticipatele i-ar fi trimis pentru 8 ani in opozitie . Ani in care fie se desfiintau , fie se reformau , daca ar fi fost in stare.
Taman la momentul oportun, penelistii rup alianta DA. Tocmai cand PSD era in corzi. Cum naiba , pura coincidenta ? PNL este cel mai toxic produs al politicii romanesti .
Unul singur este insa partidul securitatii si anume PNL. De altfel este un lucru stiut : PSD este partidul fostilor activisti comunisti iar PNL este partidul fostei securitati.
Cand repetentul a dat cu noroi in Mona Musca, ii era o frica teribila de statura politica a acestei femei ( nu vreau sa comentez colaborarea, indiferent de marime -...-, cu securitatea )
acum, alaturi de colaboratori ai securitatii ADEVARATI si cu rezultate concrete in "activitate", nu se mai teme de nimic
Cred ca doamna Musca sta acasa si se uita cu mila la ce se intampla azi cu si in PNL
nu cred ca va mai reveni vreodata in politica, desi e pacat!.
Adevarat sfidare si jignirea la adresa oracrui roman de bun simt. Sa nu ti cont de memoria oamenilor si sa calci in picioare orce principiu din ideologia partidului tau?Ma mir ca nu se simte niciun cutremur in interiorul partidului Liberal! De ce Partidul domnului Coposu nu mai exista si acest bolsevic care a pus mana cu forta pe partidul Bratienilor, nu primeste nicio replica de la colegii vechi din partidul Liberal? Romanai a fost aruncat in intunerica de acesti hamesiti de putere de la USL.
Nu e de mirare, partidul colcaie de fosti colaboratori ai Securitatii. O confirma noua "achizitie" SRS. In plus, duce o lipsa acuta de creativitate, alternativa se rezuma la "Jos Basescu!" repetata obsesiv impreuna cu colegii de alianta: Victor Ponta si Felix Voiculescu. Rupti din scrierile lui Caragiale. Numai bine.
Cu siguranta, Crin Antonescu a manjit si terfelit iremediabil pana si numele nobil pe care il mai purta PNL. Un veritabil Guta Tatarescu al prezentului.
Am trait sa o vad si pe asta.Securistul Sorin Rosca Stanescu intra in PNL.De fapt nu ma mir foarte tare aici il va intalni pe vechiul camarad de arme Dan Felix Voiculescu,pe batranii turnatori Quintus,Stolnici si cati or mai fi,sa nu-l uitam pe Antonescu Porumbacu.Si uite asa PNL s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat,ca in basme,dintr-un partid istoric intr-un partid al securistilor,aripa tanara si aripa batrana.Stai sa vezi cand o sa se incaiere intre ei dupa ce vor pierde alegerile.In continuare cred ca asistam la o incercare de lovitura de stat care,prin nereusita sa,va marca sfarsitul acestei jalnice aliante securisto-comuniste.
Nu sunt nici adeptul cazutului in put al dlui Cartarescu (care a ajuns sa fie citat la Realitatea, o tempora) dar "obraznicii" este un termen extrem de dur si care ar trebui sa lipseasca din recuzita unui jurnalist. Nu este nevoie sa re-devenim jurnalistii anilor 90-91-92. Poate ca asta si spera sa se intample cei care au fost atunci pusi la zid sau cei care, prea tineri atunci, vor sa retraiasca atmosfera cu ei in avangarda "democratiei". Pe de alta parte, va inteleg, gandindu-ma la cum va arata spectrul mass mediei dupa alegeri. Evenimentul Zilei va redeveni ceea ce a fost: singurul vector opus socialismului (liberal).
HANNIBAL ANTE PORTAS
Toate lozincile si brasoavele vanturate de "protestatari" sunt revendicari 100% politice, si anume de factura pur bolsevica ! Oricum nu poate fi "apolitic" un protest contra Guvernului. In orice tara Guvernul este zona zero a politicii, nu exista alta institutie mai profund politizata.
RăspundețiȘtergereUnii cereau nationalizari, altii sa se imparta aurul BNR la Popor, Indemnizatii de Betiv si alte asemenea... In aceste zile toate mastile si "papioanele de European" au cazut, am putut vedea pentru un moment care este adevarata mentalitate a romanului dupa 4o de ani de comunism si inca 10 de neo-comunism.
Acesti oameni nu se vor adapta niciodata la realitatile de azi, sunt total incapabili sa se descurce in lumea libera. Pe masura ce reformele avanseaza, din ce in ce mai multi dintre ei vor fi condamnati la inanitie, ceea ce nu le va placea... Sunt sigur ca circul de abia acum incepe, singura problema este ca situatia sa nu scape de sub control, cu sprijin subversiv din afara desigur, si sa se transforme in Tragi-comedie !Orice provocari sunt posibile, iar daca Media le va pune in carca "Dictatorului" atunci totul e pierdut.
Problema ramane nereformarea justitiei si a partidelor . Nu au fost fortati de societatea civila . A fost doar circ massmedia ..aratat pisica si apoi ..toti sunt nevinovati.... Nastase ,Vantu.....din cauza procurorilor, judecatoriilor, legilor aberante in frunte cu o Constitutie schioapa! Deci aici este diversiunea permisa cu aroganta, din cauza ..nefinalizarii reformelor si doar mimarea lor care se intoarce ca un bumerag la PDL..Daca se obtineau concret cateva rezultate ( procese finalizate) sau se impunea legea iar PDL isi asana complet partidul poate.. ...
Putem reforma Romania daca schimbam clasa politica prin alegeri. Putem forma partide noi care sa ofere o alternativa. Este de presupus ca o sa avem cartite care o sa incerce distugerea programatica a oricarei constructii noi sau cu redacini din trecut asa cum s-a intamplat cu reconstruitele, din nimic , PNL si PNT. Partidele in sine murisera in inchisori fara lideri si cu structurile distruse.
HONORIUS
Care drepturi le ceri ? Indemnizatia de revolutionar ( pomana oferita de ilici din banii mei ), indemnizatia de handicapat cu certificat obtinut pe spaga, pensia militara calculata din ultimul venit, dreptul de a copia la teza si la examen ? Care din aceste drepturi ti-au fost restrictionate ?...(I)
RăspundețiȘtergereDreptul de a injura il ai, de a manifesta il ai, de a munci il ai ! Sa nu-mi spui ca nu gasesti de lucru ! Numai cine nu vrea nu gaseste de lucru in tara asta ( sunt pensionar din 98 si n-am lucrat primele 3 zile dupa pensionare )!
Nu ma bucur ca benzina costa 6 lei, dar cine a vandut Petromul ? Nu ma bucur ca toate licitatiile se fac pe spagi dar cine a ridicat minciuna, hotia si spaga la nivel de politica de stat, ai uitat de guvernarile lui vacaroiu,nastase si tariceanu ? Nu-mi convine ca tva-ul este 24 %, ma bucur ca nu e mai mare ! Ce treaba ai tu cu madam Udrea cum arata, cu cine se culca, cu ce se imbraca si ce poarta ?
Fiecare dupa cum vrea si cum isi permite ( si eu am probleme cu vecinii si cunoscutii ca am- am dar muncesc de dimineata pana seara si un pic din noapte, n-am timp si nici motive de manifestatii ).
Spui ca Basescu nu vede si nu aude ! Oare in jurul cui se fura si se vindea tara iar el nu vedea si nu auzea ? De tov. ilici ai auzit ? Cel care vine acum sa-l critice pe Basescu, el care se crede fata mare ! Spre deosebire de gasca lui ilici, care n-a bagat pe nimeni in puscarie , Basescu a dat liber justitiei si uite ca avem in puscarii si pdl-isti !
Va mai aduceti aminte prestatia televiziunilor de stiri A3 si Realitatea tv in campania electorala pentru alegerea presedintelui din 2009, care a culminat cu o emisiune electorala in timpul votarii la A3? Dupa alegeri si pana in decembrie 2011 au iesit la iveala unele "secrete": datoriile catre stat a grupului Intact, scadenta grupului Rompetrol catre statul roman, falimentul Realitatea tv, implicatiile lui Ion Niculae in sponsorizarea lui Geoana, etc.
Cautati pe Hotnews dosare anticoruptie blocate la tribunal si alaturi de cele de mai sus , veti gasi explicatii ale iesirilor "spontane" in strada.
P.S. Scenariul cu USL la putere, ruperea acordului cu FMI si prabusirea ratingului de tara pentru Romania (vezi Ungaria si forintul) poate duce la saracie, instabilitate haos.... Daca ramane Basescu si eventual un guvern de tehnocrati intra Intact - Voiculescu in FALIMENT?
Mizeria reclamata acum este rezultatul acapararii avutiei nationale de "intreprinzatorii" securisti si de urmasii acestora, a caror intelect redus la instincte animalice ii fac incapabili de a gestiona averea dobandita prin furt, pe ideea ca " de haram a venit, de haram se duce".
Pana nu se face curatenia de securisti si nu se aplica punctul de la Timisoara, fara nici un termen de gratie (de unde atata gratie?), cancerul comunist de pe societatea romaneasca se va extinde si mai mult.
COZMA RACOARE
Care drepturi le ceri ? Indemnizatia de revolutionar ( pomana oferita de ilici din banii mei ), indemnizatia de handicapat cu certificat obtinut pe spaga, pensia militara calculata din ultimul venit, dreptul de a copia la teza si la examen ? Care din aceste drepturi ti-au fost restrictionate ?...(II)
RăspundețiȘtergereAcum securistii au propagandistii lor de tip nou, cei mentionati de autor, antenistii pusi pe mazgalirea intregii natii, sa nu se mai recunoasca cei curati, sa nu mai fie valoare si mandrie nationala, ca in cel mai pesimist internationalism proletar al prostilor si hotilor.
In '89 in Piata Universitatii aveam trei lozinci principale. Cea mai importanta "Jos Comunismul" cerea reinnoirea sistemului care, dupa venirea minerilor, s-a transformat in mocirla de azi.
Spre deosebire de miscarea haotica de acum, care nu vine cu nicio solutie, noi aveam si solutia:"Punctul 8 de la Timisoara", a doua lozinca importanta, care ar fi blocat accesul la conducerea tarii a celor care pana la urma s-au facut stapani pe tara, pe care au devalizat-o, devenind regi ai asfaltului, ai gunoaielor, ai tiganilor si mai stiu eu ce, sau baroni, stapani pe judete, pe sate si orase, unde isi impart puterea cu tot felul de clanuri, complici cu guvernantii, cu politia, si cu judecatorii.
De abia in al treilea rand venea lozinca "Jos Iliescu", ca simbol al tuturor relelor care macinau tara si poporul de peste 40 de ani, desi atunci nu stiam inca ce influenta diabolica urma sa mai aiba in urmatorii douazeci. Iar tuturor celor care, nemultumiti de racilele sistemului, participa la aceasta demonstratie, mai ales liberalilor, li se aplica zicala: Spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti.
COZMA RACOARE
Este un razboi mediatic si o incercare de manipulare a maselor fara precedent. Sa fim seriosi, cea mai mare vina a lui Base e ca a apropiat Romania de SUA, a militat deschis pentru Unirea cu Moldova, si poate cea mai mare, ca a condamnat in Parlamentul de la Bucuresti comunismul. Asta nu io vor ierta niciodata!
RăspundețiȘtergereConcluziile acestor manifestatii reies cu destula claritate. Pe de o parte iese in evidenta un fenomen ce se observa deja de multa vreme : scaderea drastica a increderii in clasa politica, indiferent de culoare. Mitingul opozitiei nu a putut strange – din cei 20 000 de manifestati anunatati si clamati in continuare ca prezenti, in ciuda evidentei – decat vreo 7000, adusi cu mari cheltuieli, cu o mobilizare intensa a activului de partid, cu bilete sau microbuse si autobuse de tren platite de USL (din ce bani?), cu pancarde si steaguri tot din fonduri de partid.
Ei au fost in mare parte respinsi de ceilalti manifestanti (cu exceptia a vreo 1500 care au „esuat”, totusi, in Piata Universitatii, care avea nevoie de „intariri”!). Deci aceasta oaste de stransura a a dat chix in buna masura. (De ce s-a incercat, totusi, mobilizarea ei, profitandu-se de conjunctura valului de nemultumiri populare?
Raspunsul sare in ochi : pentru ca pe zi ce trece USL si liderii ei scad in sondaje, si este evident ca la alegeri tinute in noiembrie USL nu va izbuti sa stranga 50 % din voturi, indepartandu-se cu zi ce trece de acest obiectiv; fortand acum alegeri, ar mai avea o minuscula sansa !) In ceea ce ii priveste pe „manifestantii traditionali” (cei pentru care „PDL si USL/aceeasi mizerie”), ei reprezinta o masa eterogena de persoane cu revendicari foarte diverse, sau care nu stiu ce revendica.
COSMARUL DE DIMINEATA
Este un razboi mediatic si o incercare de manipulare a maselor fara precedent. Sa fim seriosi, cea mai mare vina a lui Base e ca a apropiat Romania de SUA, a militat deschis pentru Unirea cu Moldova, si poate cea mai mare, ca a condamnat in Parlamentul de la Bucuresti comunismul. Asta nu io vor ierta niciodata!...(II)
RăspundețiȘtergereAvem, de o parte, o serie de pensionari cu pensii mici (deci in general persoane cu scoala putina si cultura infima, care au practicat in cursul vietii o meserie prea putin calificata), care vor pensii mai mari (cine nu ar vrea?); avem apoi revolutionarii, mai mult sau mai putin autentici (vorba aceea : „Fratilor, putini am fost, multi am ramas !”), care isi cer inapoi privilegiile; se adauga o serie de studenti (in general „loazele”, caci cei constiinciosi invata deja pentre sesiune, nu pierd vremea in piata!), care vor burse mai mari.
Sa mai punem la socoteala cateva persoane slab educate, prea putin instruite, care datorita lipsei lor de calificare au salarii mici sau au ramas someri. TOTI ACESTIA VOR BANI, FARA SA SE INTREBE DE UNDE. Se adauga Ultrasii echipelor de fotbal, care nu vor nimic decat sa sparga, sa distruga si sa se bata cu jandarmii; aceasta este placerea lor suprema. Deci unica idee care poate alatura cat de cat aceste categorii care nu au nimic in comun este „Jos Basescu” si „Jos Guvernul”, fara ca aceste creiere minuscule si infierbantate sa se intrebe ce punem in loc, fara sa isi puna problema ca o criza guvernamentala in an de alegeri, in conditiile in care Romania da semne (timide, e drept, dar vizibile daca o comparam cu alte tari!) de revenire economica, tocmai datorita masurilor actualului guvern impotriva caruia se manifesta in strada, ar reprezenta un dezastru si ne-ar intoarce in groapa de unde suntem pe punctul de a iesi.
A ajunge acum la o criza guvernamentala ar echivala cu a ne taia singuri craca de sub picioare. Deci pana la urma tot acest circ este suma unor defulari – poate firesti, dar perfect inutile (si daca vine alt guvern, bani pentru mariri de pensii si salarii tot nu se pot gasi!) si deci absurde.
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
Intr-o lume de creiere spalate vina apartine manipulatului nu manipulantului. Fostii/actualii securisti sau neocomunisti sau baieti destepti (expresie pleonastica pentru cei 3 termeni) folosesc mijloacele pe care le stapanesc cel mai bine. Dezastrul vine din faptul ca au gasit o masa permanenta de manevra in romanul cu creierul spalat de propaganda comunista si apoi de urmasii acesteia.
Se exploateaza la maximum mentalitatea paguboasa de a astepta mereu sa ti se dea ceva. Comunistii au initiat-o si urmasii au desavarsit-o. Sa ne amintim ca in anii 90 au devenit toti romanii proprietari fara sa fi facut cel mai mic efort, sa ne amintim ca am ajuns la un numar imens de pensionari tineri tot datorita politicilor din anii 90 cand oameni de 50 de ani ajungeau pensionari, sa ne amintim de vestitele restructurari cu salarii compensatorii substantiale, sa ne amintim ca absolut toate alegerile de pana acum s-au castigat cu mici,bere,serbari campenesti si toata gama de pomeni, sa ne amintim de faimoasele facultati de Management care au indus ideea ca absolventii sunt indreptatiti sa ocupe direct functii de directori, sa ne amintim de faptul ca romanul incearca pe orice cale sa obtina venituri fara a face ceva in sensul asta( vezi numarul impresionant de ajutoare sociale) si exemplele ar putea continua.
COSMARUL DE DIMINEATA
Este un razboi mediatic si o incercare de manipulare a maselor fara precedent. Sa fim seriosi, cea mai mare vina a lui Base e ca a apropiat Romania de SUA, a militat deschis pentru Unirea cu Moldova, si poate cea mai mare, ca a condamnat in Parlamentul de la Bucuresti comunismul. Asta nu io vor ierta niciodata!...(III)
RăspundețiȘtergereDevine limpede ca o astfel de mentalitatea este extrem de usor de manipulat. Concluzia e simpla VINA APARTINE MANIPULATULUI, manipulatorul doar exploateaza aceasta slabicune.
Nimeni nu incearca sa puna punctul pe I sau macar sa se apropie ! Nemultumiri si nemultumiti exista in toata lumea! Cei de la putere ca nu pot fura cat ar vrea, cei din opozitie ca nu mai pot fura, oamenii normali ca n-au pensii si salarii care sa le permita un standard cat mai ridicat,..., oamenii strazii ca nu mai gasesc mai nimic prin containere, etc,etc.
Dar hai sa vedem si sa vedeti din cine este format nucleul dur al acestor manifestanti !
Mergeti printre ei si-o sa vedeti ca sunt revolutionarii carora li s-au taiat pomenile oferite de ilici, handicapatii care au ramas fara certificatele obtinute pe spagi, viitorii studenti fara Bac, pensionarii militari carora li s-au normalizat pensiile si , imi pare rau dar asta e, o parte din oamenii strazii care au fost stimulati cu o sticluta de monopol si o plasuta cu merinde (niste biscuiti,pufuleti si alte nimicuri ).
Nemultumirea fiind generala, bineinteles ca la manifestatii mai participa si oameni de buna credinta, dar destul de naivi cat sa nu sesizeze adevarata fata a celor din acest nucleu dur. Exceptand oamenii usl-asilor, lumea normala isi vede de treburile zilnice si se ingrijoreaza de soarta tarii, asa cum zicea Tiriac, pentru ca aceste miscari vor fi un dezastru dpv economic ptr Romania. ...
COSMARUL DE DIMINEATA
Este un razboi mediatic si o incercare de manipulare a maselor fara precedent. Sa fim seriosi, cea mai mare vina a lui Base e ca a apropiat Romania de SUA, a militat deschis pentru Unirea cu Moldova, si poate cea mai mare, ca a condamnat in Parlamentul de la Bucuresti comunismul. Asta nu io vor ierta niciodata!...(IV)
RăspundețiȘtergereAr mai fi de vazut si implicarea unor forte oculte- felix-voiculescu si mafia din jurul lui o fac pe fata- in toate aceste miscari ! Ma gandesc la aceste forte oculte pentru ca nu demult s-a afirmat la CE ca Romania este una din cele mai stabile tari dpv economic si politic din UE iar asta nu convine multora !.
Au uitat romanii si de aceea accepta cu placere un primar Mazare imbracat a la CHE Ghevara ,acceptam sustinerea manifestantilor de catre comunistii lui Voronin,acceptam manipularea grosolana de la Antene,Realitati...Asa ne place.DE CE ? Pentru ca suntem la pamant cu informatiile care ti se dau prntr-0 educate=ie serioasa,pentru ca ne lasam pacaliti de televizor.Educatie in Romania,? CAre? Aceea propusa de d-na ANDRONESCu cu inscriere la invatamant superior fara BAC.Acestea si multe altele sun motivul atmiterii a orice ti se toarna la tv si presa.
mmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm
Nu neg flagrantele greseli de comunicare ale Presedintelui , dar de aici si pana a cere demisia unui ales prin alegeri libere , e o cale prea lunga , si de altfel cati sunt cei care o cer , cateva mii , e prea putin si ce-i mana in lupta , e drept , multe erori , dar si pasi intelepti , care ne-au facut destul de puternici in fata crizei noi . Ce sa intelegem de aici , o noua mineriada , care daca va reusi ne va afunda iar in dispretul Europei , si vom pierde iar ani buni de imbunatatire a democratiei firave de la noi.
Uite ca eu nu sunt in ton cu manifestantii, sunt liberal, dar imi este rusine de asocierea lui Crin cu stanga lui Iliescu, Voiculescu, Che Guevarra Mazarica si mai nou, Voronin. Da, Comunistul Voronin de la Chisinau saluta revolutia prietenilor din Romania. Ce cauta un partid liberal serios in mocirla asta? Doar pentru a ajunge unul la putere? Inaintasii liberalilor au murit si au suferit in puscariile comuniste, iar acum, liberalii de azi se bucura de sustinerea lor, si a securistilor care ii turnau.
Stiu, Dictatorul Basescu trebuie inlaturat, pentru asta alianta scuza mijloacele. Este un razboi mediatic si o incercare de manipulare a maselor fara precedent. Sa fim seriosi, cea mai mare vina a lui Base e ca a apropiat Romania de SUA, a militat deschis pentru Unirea cu Moldova, si poate cea mai mare, ca a condamnat in Parlamentul de la Bucuresti comunismul. Asta nu io vor ierta niciodata!
COSMARUL DE DIMINEATA
eba a rupt tacerurile!
RăspundețiȘtergereTrebuie inlaturati PSDistii din tara asta,sa nu mai semene minciuna si ura intre oameni.
RăspundețiȘtergerePai nu are omul dreptate? SI ATUNCI DE CE COMENTEAZA MOSNEGII AIA PSDISTI COMUNISTI cand apar persoane cu pancarde pe care scrie USL = PDL. USL e hotie, e mizerie, e ura si minciuna.
RăspundețiȘtergereJos mizeria PSDista! Vrea Marza din nou sa mai faca chefuri pe la cabane cu borcanul de Whiskey?
RăspundețiȘtergereIdeea ca Marzuca nostru (e din judetul nostru, dar daca as putea l-as stramuta pe la ukraineni pe undeva) nu a facut nimic in anii astia de mandat. Cum a Venit Flutur imediat s-au vazut investitiile. Nu tin partea nimanui, insa e penibil cu Marza si-a batut joc de judetul nostru in cei aproape 18 ani care i-a petrecut in scaunul din Consiliul Judetean. Puteam fi mult mai dezvoltati...Puteam fi...
RăspundețiȘtergereOamenii astia sunt ciudati tare.. Ce treaba are mugur isarescu in toata povestea asta? El e guvernatorul BNR si chiar nu are nici o implicare. S-a gasit unul mai cu motz care sa isi bata joc de el..
RăspundețiȘtergereca si opinie ce vor tipii astia de la noi dupa ce ne-au vandut pentru o punga de zahar si un litru de ulei? ei ce vor vreau sa inteleg ies in strada si striga ca ei sunt viitorul nostru; rusine !!!
RăspundețiȘtergeresa asteptam din nou sa treaca alegerile sa vina altii si apoi sa mergem inapoi cu 20 de ani
pdl e la puterea iar de la psd discuta despre eu iau ministru ala eu il iau pe celalalt va dati seama daca erau la putere cu geoana marioneta ce s-ar fi intamplat? cred ca ajungeam noi sa ne unim cu moldovenii nu ei cu noi
Oamenii sunt realmente nemultumiti de asta scandeaza impotriva tuturor. Pacat insa ca nu realizeaza ca asa nu se rezolva nimic, dimpotriva, se prelungeste o stare care ii face pe cei din USL sa faca rau Romaniei si vorbesc aici de isprava PSD din Parlamentul European. La Suceava e ca peste tot...manipulare. Reprezentantii societatii civile ar trebui sa participe la intalnirile organizate de autoritati. Doar asa se pot gasi solutii.
RăspundețiȘtergereUSL-ul sa mai lase circul facut pentru a aparea pe canalele mogulilor. Sa vina cu solutii concrete in parlament si nu sa prosteasca copii pentru a sta in frig in strada.
RăspundețiȘtergereCu cat se protesteaza mai mult cu atat e mai rau, si asta doar pentru ca sunt niste proteste intretinute de usl, care spera sa ajunga cat mai repede la ciolan
RăspundețiȘtergereUSL,PDL TREZITI-VA
RăspundețiȘtergereNu mai vreau comunism cu fata umana si nici socialisti stiintifico-fantastici. Nu mai vreau!!!
RăspundețiȘtergereM-am saturat de milogieli.
cum va explicati ca in fiecare seara sunt aceeasi oameni, adunati de PSd cu 50 lei de caciula, care se incalzesc putin si urla in fata Palatului adimnistrativ ! Eu, ca simplu cetatean, CER JANDARMERIEI SA NU MAI LASE ACESTI INFRACTORI SA URLE, FARA AUTORIZATIE. SUNTEM INTR-UN STAT DE DREPT. DACA VOR SA URLE ESTE PADURE!
RăspundețiȘtergerePleaca PDL-ul si vine alt partid care o sa ne afunde si mai rau.O sa aud aceeasi scuza: "din rau nu pot face bun", asa ca nu mai chinuiti lumea cu manifestarile stradale!
RăspundețiȘtergeredaca tot va trimiteti copii in frig sa protesteze alaturi de securisti,comunisti si mercenarii USLului,macar spuneti le ce o sa le rezerve viitorul cu un nou guvern uslist.
RăspundețiȘtergereCrin Antonescu alege să îi dezinformeze pe români sau demonstrează că nu ştie legea. Dacă Parlamentul ar demisiona in corpore atunci s-ar organiza alegeri din care ar rezulta un nou Parlament ce va rămâne în funcţie exclusiv până la alegerile la termen, adică până în toamna acestui an.
RăspundețiȘtergereFaptul că opoziția refuză dialogul și vrea grevă parlamentaăa arată că lor nu le pasa de stabilitatea politică a țării. Cât despre proteste, este evident ca acestea sunt manifestări ale opoziției prea lașe ca să și le asume. De aceea sunt huiduiți cei ce protestează real împotriva modului în care toate partidele înteleg sa facă politică.
RăspundețiȘtergereUsl incearca sa manipuleze o intreaga Romanie...incearca sa profite de mii de oameni pentru cateva puncte in sondaje...
RăspundețiȘtergeremultumim celor de la USL ca ne ajuta; multumim ca din nou manipulati lumea, din nou mintiti lumea; multumim ca ne ajutati sa nu va votam
RăspundețiȘtergereCrin Antonescu a prins glas acum dupa ce a cumparat oameni ca sa-i scoata in strada....ce crede el ?ca nu se stie ca a facut o astfel de marlanie???pentru ce minte atat ????voi credeti ca ne vrea un viitor bun si plin cu bani??nu e adevarat oameni buni nu vrea decat sa ne fure sa ne insele si sa ne duca in prapastie
RăspundețiȘtergere