"Camera de Conturi Suceava, pentru suprafaţa administrată de către Direcţia Silvică Suceava, de 282.273 ha., a estimat valoarea fondului forestier proprietate publică a statului la suma de 13.330.342.425 lei, echivalent a 3.114.566.000 euro, urmând ca acest exemplu să fie generalizat la toate direcţiile silvice şi implicit la nivelul Regiei" - se arată într-un raport al Corpului de Control al Primului Ministru, citat de Academia Caţavencu.
Şi aici este vorba doar despre pădurile aflate în proprietatea statului şi administrate de Direcţia Silvică. În cazul ăsta, valoarea pădurilor revendicate de fundaţia condusă de ÎPS Pimen ajunge pe la două miliarde de euro. Acum înţeleg şi eu de ce se bat ăştia până-n pânzele albe. Cine n-ar vrea să gestioneze ditamai averea.
Articolul din Academia Caţavencu ne mai povesteşte şi despre cum din 2006 până în prezent în România pur şi simplu s-au evaporat peste un milion de hectare de pădure.
0 Comentarii