150.000 de euro au fost cheltuiţi de Consiliul Judeţean Suceava pentru promovarea evenimentelor din cadrul programului "Paştele în Bucovina". Este vorba de două contracte încheiate cu SC Best Advertising & Consult SRL şi SC Muşatinii SA în valoare totală de 644.615 de lei fără TVA, având ca obiect servicii de publicitate pentru proiectul "Paştele în Bucovina" şi, respectiv, servicii de promovare pentru acelaşi proiect, scrie Jurnalul Naţional.
De menţionat că şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a dat o mână de ajutor pentru promovarea proiectului. Ministerul condus de Elena Udrea a încheiat un contract de 38.000 de euro cu TVR pentru realizarea a trei emisiuni, dintre care una în judeţul Suceava.
Este vorba de emisiunea pentru care TVR a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru că le-a făcut publicitate politică lui Emil Boc, Gheorghe Flutur şi Elena Udrea.
Iată şi câteva exemple ale modului în care a fost promovat judeţul Suceava în perioada programului "Paştele în Bucovina":

0 Comentarii