Cine îl opreşte pe Mutescu? Alţi 22 de miliarde de lei se scurg din primărie spre firma Vicov Construct

Constantin Mutescu
Ce se întâmplă în Vicovu de Jos a devenit deja de domeniul absurdului. Un primar pus pe căpătuială nu conteneşte în a semna contracte pe bandă prin care "fosta" lui firmă încasează zeci de miliarde din bani publici.

Constantin Mutescu a fabricat, în octombrie, un contract prin care firma Vicov Construct SRL a mai pus mâna pe alţi 22,6 miliarde de lei. Obiectul contractului era "Refacerea infrastructurii drumurilor şi a cinci poduri calamitate în luna iunie în comuna Vicovu de Jos".

Declaraţie de interese completată de Constantin Mutescu cu o lună înainte de a deveni primarMutescu nu s-a obosit să păstreze nici măcar aparenţele de corectitudine. A ignorat legea şi a acordat contractul prin "negociere directă", fără măcar să mimeze organizarea unei licitaţii.

Motivul invocat de Mutescu - situaţie de extremă urgenţă - nu stă în picioare. Contractul a fost semnat la 8 octombrie, adică la patru luni după inundaţii. Care era urgenţa?

Cu acest contract, doar din datele pe care le am eu, suma pe care Vicov Construct SRL a încasat-o din bani publici se ridică la 120 de miliarde de lei. Un tun de care procurorii suceveni, umili până la ridicol în faţa politicului, se încăpăţânează încă să nu-l bage în seamă.

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. "alţi 22,6 miliarde de lei" sau alte 22 miliarde de lei?? grea-i gramatica asta, dinule?! te plictisea profesorul sau scoala, asa, in general?

    RăspundețiȘtergere
  2. Alţi lei, în total vreo 22 de miliarde. Bagă picioarele în ligheanul cu apă rece şi învaţă pe de rost ce scrie aici:
    http://diacritica.wordpress.com/2011/01/08/milioane-de-lei-cheltuiti-milioane-de-lei-cheltuite/

    RăspundețiȘtergere
  3. Numeralul cardinal exprima un numar sau determinarea numerica a obiectelor. De la douazeci inainte numeralul cardinal se comporta ca un substantiv si de aceea de leaga prin prepozitia "de" de substantivul pe care il insoteste. In vorbirea mai putin ingrijita se omite prepozitia "de".
    Numeralul doi are forme deosebite dupa gen. Numeralele zece, suta, mie, milion, miliard sunt tratate ca substantive, se schimba dupa numar si caz si pot fi articulate cu articolul enclitic sau proclitic.
    Pronumele nehotarate (unul, altul cineva, ceva) cand insotesc substantivul determinandu-le sunt adjective pronominale nehotarate. "Alti" este adjectiv pronominal, masculin plural. Pronumele nehotarate, demonstrative, posesive, interogativ-relative au valoare de adjectiv atunci cand insotesc un substantiv si se acorda cu el in gen, numar si caz.
    Cand numarul este exprimat printr-un numeral de la doua sute (inclusiv) in sus, acordul in gen al articolului demonstrativ se poate face cu numeralul sau cu substativul determinat, in functie de faptul daca vorbitorul (cel ce scrie) scoate in relief cuvantul determinat prin numeral sau numeralul insusi.
    Acestea sunt regulile Academiei.

    RăspundețiȘtergere