Aflu din impecabilul ziar Crai Nou că sindicatul Sanitas de la Spitalul Judeţean de Urgenţe Suceava are în bibliotecă câteva zeci de volume din operele lui Marx şi Lenin. Spun reprezentanţii sindicatelor că au păstrat volumele în bibliotecă spre veşnică amintire a vremurilor pe care le credeam de mult apuse. Adică spre a fi împrumutate şi lecturate de cei care ar vrea să vadă cam ce a presupus îndoctrinarea din societatea comunistă multilateral dezvoltată.
Zic eu că la fel de uşor puteam rememora Epoca de aur şi fără demersul sindicaliştilor. Era suficientă o analiză a şedinţei conducerii de partid şi de stat la care au fost invitaţi, pe lângă nomenclatura de partid, şi oamenii muncii de la oraşe şi sate. Şedinţa din 3 octombrie, în care a fost reales (la primul congres) Gheorghe Flutur şef la PDL Suceava, va rămâne probabil în istorie ca locul în care au fost expuse tezele PDL pentru următorul ciclul electoral.
Pe scurt, Elena Udrea a anunţat că PDL a dat startul campaniei electorale, Raluca Ţurcan a îmbogăţit limba română cu termenul "suspendac", ministrul cu 11 clase Funeriu a băgat doar dezacorduri gramaticale, Boc a anunţat victoria PDL la alegerile din 2012 iar Gheorghe Flutur a anunţat startul unei noi revoluţii portocalii şi a pregătit "funia şi săpunul" pentru PSD.
Curat murdar!
2 Comentarii
Dna Udrea face o treaba foarte buna indiferent de ce se zice.
RăspundețiȘtergereiar s-au activat postacii?
RăspundețiȘtergere