Primarul de la Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, şi-a făcut un cadou de peste 7 milioane de lei. El a organizat un simulacru de licitaţie, cu un caiet de sarcini făcut cu dedicaţie, câştigată în cele din urmă de Vicov Construct SRL, firma la care a fost administrator şi asociat unic până în iunie 2008, când a devenit primar.
Nu numai că s-a aflat în conflict de interese şi nici măcar n-a respectat caietul de sarcini, dar primarul de la Vicov şi-a asigurat şi liniştea în ce priveşte verificarea lucrărilor.
La 21 mai 2010, Primăria Vicovu de Jos încredinţează firmei Faber Construct SRL un contract de aproape 60.000 de lei pentru asigurarea supravegherii execuţiei lucrărilor aferente proiectului integrat din comună. Este vorba de lucrările care sunt executate de Vicov Construct SRL.
Interesant este că Faber Construct SRL are sediul în acelaşi apartament din municipiul Rădăuţi unde a funcţionat pentru o vreme şi firma Vicov Construct.
Nu este însă prima dată când Faber Construct supraveghează lucrările executate de Vicov Construct. La fel s-a întâmplat şi în 2006 - 2007 când Vicov Construct a încasat 1,2 milioane lei de la Direcţia Apelor Bacău pentru regularizarea pâraielor Remezeu, Caliuha şi Slatina.
Lucrările au fost atunci supravegheate tot de Faber Construct care a încasat pentru asta 22.600 lei de la Apele Române.
De altfel firma Faber Construct este abonată la contracte de verificare a lucrărilor executate la comanda Direcţiei de Ape Siret Bacău. Printre lucrările supravegheate şi verificate de Faber Construct se numără şi următoarele:
- 2005 - 24.000 lei - pârâu Voroneţ
- 2006 - 22.600 lei - pârâu Remzeu, pârâu Caliuha, pârâu Slatina
- 2007 - 6.500 lei - rîul Suceava, pod DN2, km 437+530
- 2007 - 34.800 lei - pârâu Putna, sector Putna - Gura Putnei
- 2007 - 39.000 lei - pârâu Suceviţa, tronsonul Suceviţa - Volovăţ
- 2008 - 43.500 lei - râul Suceava, sectorul Ulma - Brodina - Straja
- 2008 - 12.100 lei - dig apărare oraş Siret pe pârâu Negostina
- 2008 - 13.600 lei - râul Suceava, sector Vicovu de Jos - Frătăuţii Vechi
- 2008 - 13.000 lei - pâraie Horodnic şi Topliţa
- 2008 - 53.000 lei - râul Suceava, zona comunei Satu Mare
- 2008 - 108.000 lei - pârâu Solca
- 2009 - 104.500 lei - râul Moldova, sectorul Fundu Moldovei - Gura Humorului
- 2009 - 97.500 lei - râul Moldova, captare Fălticeni - Baia
Doar din contractele de mai sus firma Faber Construct SRL a încasat vreo 6 miliarde de lei doar pentru că a semnat nişte situaţii de lucrări. Dar cu siguranţă că au existat şi alte contracte despre care eu nu am aflat.
În tot acest interval, Faber Construct SRL a avut unul sau doi angajaţi şi o cifră de afaceri de 126.000 lei în 2006, 137.000 de lei în 2007, 143.000 de lei în 2008 şi 32.537 lei în 2009. Adică lucrările cu statul sunt cam singurele venituri ale acestei firme.
SC Faber Construct SRL are trei acţionari. Este vorba de Iliese Toader, Ioan Tiberiu Druţă şi Mihai Dinu Chibici. Cel din urmă este şi administratorul societăţii.
De menţionat că Ioan Tiberiu Druţă a fost cercetat penal pentru înşelăciune şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce a semnat situaţii de lucrări la un drum forestier de la Sadău, care au înlesnit decontarea de către Direcţia Silvică Suceava a unor sume mai mari decât s-ar fi cuvenit. Acum tot situaţii de lucrări semnează.
Ştiu că la un moment dat Tiberiu Druţă lucra şi cu SC ACI-AG SRL, firmă care de asemenea a prins destul de multe contracte pe bani publici.
Într-un episod ulterior vorbim despre ce alte firme îşi au sediul în apartamentul minune din Rădăuţi, care a adăpostit Vicov Construct şi unde în prezent este sediul Faber Construct. Vă spun doar că este vorba şi de un parlamentar. Ne auzim!

1 Comentarii
bine ca nu are bani sa deie la oameni,dar sa fure poate rusine om pocait
RăspundețiȘtergere