Firma lui Constantin Mutescu, primarul comunei Vicovu de Jos, a câştigat un contract cu primăria în valoare de 7,17 milioane de lei, aproape două milioane de euro, deşi nici măcar nu ar fi avut dreptul să participe la procedura de atribuire.
Conform fişei de date a licitaţiei pentru "Reţele de canalizare şi alimentare cu apa" şi "Modernizare drum comunal Remezău", una dintre condiţiile pe care firmele care au participat la licitaţie ar fi trebuit să le îndeplinească era ca în perioada 2006-2008 să aibă o cifră de afaceri medie anuală (din actvităţi de construcţii - montaj) de 14 milioane de lei.
Or, conform datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, SC Vicov Construct SRL a avut în intervalul 2006 - 2008 o cifră de afaceri medie anuală de 10.484.709,7 lei. Adică cu 3,5 milioane de lei mai puţin decât prevedea caietul de sarcini al licitaţiei. Şi nu cred că Vicov Construct a făcut în această perioadă doar construcţii - montaj. Deci cifra de afaceri cu care putea participa la licitaţie este şi mai mică.
Asta nu l-a împiedicat pe primarul Constantin Mutescu, fostul asociat unic şi administrator al Vicov Construct SRL să desemneze fosta sa firmă ca şi câştigător al licitaţiei.
N-ar strica ca şi băieţii de la DNA să arunce o privire prin dosarul licitaţiei. Cu siguranţă ar ieşi la iveală şi alte lucruri. De exemplu, ar fi interesant de văzut ce acte a depus Vicov Construct ca să dovedească cum îndeplineşte condiţia privind cifra medie de afaceri şi cine de la Finanţe a pus ştampila că datele sunt cele reale.

Facsimil din dosarul de licitaţie cu cerinţa privind cifra medie de afaceri |
2 Comentarii
Domnule Dinu, facem un pariu acuma că după cele semnalate de dvs. instituţiile statului nu vor face nimica? As fi dispus sa pierd dar nu e asa
RăspundețiȘtergereConform art. 16 alin. 2 din Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, "Întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia de participare şi de garanţia de bună-execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii".
RăspundețiȘtergere