Cristina Iordăchel ne aduce veşti bune de la Guvern. Şefa de la Casa de Asigurări de Sănătate ne-a anunţat că în cazul judeţului Suceava, bugetul pentru sănătate pe acest an este la 60% din valoarea celui de anul trecut. Adică nici măcar două treimi.
Mai mult, bugetul alocat pentru medicamente a fost tăiat de trei ori, ajungând la 37% din valoarea celui de anul trecut.
CAS Suceava a cheltuit deja 19 din totalul de 25 de milioane de lei alocaţi de Boc pentru medicamentele sucevenilor. Adică banii ne ajung fix până la Paşte. Poate şi câteva zile după.
Spitalele o duc mai "bine". Au asiguraţi bani până în luna iunie.
"În momentul de faţă considerăm că avem deficienţe mari de finanţare", spune Iordăchel (membru PDL).
Eu zic că avem probleme de guvernare. Adică, mai exact, nu avem prim-ministru. Nu-mi pomeniţi de Boc. El nu e decât o glumă proastă.
Decât să se plimbe cu elicopterul prin ţară şi să cioplească bârne la Humor, poate că Boc ar fi putut să dea nişte bani pentru sănătate sau învăţământ. Ştiu că lu' madam Udrea îi place să semneze proiecte peste proiecte pentru (sub)dezvoltarea turismului, da banii pe care îi aruncă ea pe la Eurosport şi pe cumpărat draperii la minister ar salva multe vieţi de oameni amărâţi. Dar deh.. când eşti dus din limuzină direct în birou nu poţi să vezi ce se întâmplă în jurul tău.
Aviz şi lu domnu' preşedinte care de când a învăţat drumul capitalei a cam pierdut contactul cu măria sa electoratul.
7 Comentarii
Da,se pare ca ultimul obiectiv al acestei guvernari este sa ne decimeze cu totul.Cine mai are nevoie de 18 milioane de guri flamande de bugetari,pensionari si altii(fereasca Dumnezeu)
RăspundețiȘtergerePrin demolarea invatamantului vor sa ne tembelizeze cu totul.La acest fenomen contribuie si mass-media cu emisiunile jalnice pe care le difuzeaza.Emisiuni pline de manelisti,travestiti,figurante.Emisiuni care sondeaza cele mai abjecte subsoluri ale fiintei umane care se apropie de animalitate.Manele.pornografie,scandaluri.Si CNA nu spune nimic,nimic,tace chitic.(Fereasca Dumnezeu)
Cetateanul va plati pentru actul medical trei dari:fondul de sanatate 7% din salarul brut,angajatorul plateste si el 7% ,apoi va plati COPLATA si in final SPAGA.(Fereasca Dumnezeu)
Ne-a vizitat si Udrea si a semnat cu manastirile SUCEVITA,MOLDOVITA si DRAGOMIRNA 9,3 milioane euro fonduri europene pentru reparatii.(Era bine sa se fi alocat bani si pentru manastirea Patrauti)(Slava Domnului)E un lucru foarte bun,numai ca Udrea nu a dat acesti bani din buzunarul propriu,ci a facut un lucru normal si banal care nu necesita atata pompa.
Asta era treaba de functionar de la minister.
Primarul pozeaza si el cu maturoiul in brate.
S-a facut curatenie in Cuza Voda cu sprijinul elevilor.Sper ca domnul primar a observat starea groaznica a strazilor din Burdujeni)
S-a facut curatenie in parcul Sipote cu sprijinul elevilor de la scoala Filadelfia si cu sprijinul ISU.Primarul a constatat cu surprindere starea jalnica a parcului si a treptelor(parca ar fi coborat acum cu harzobul din cer).
Primaria aloca 150 mii lei pentru gardul din jurul CURTII DOMNESTI.Cu acesti bani se puteau continua sapaturile arheologice.
Felicitari profesorilor din Buzau,Radauti,Baia Mare,Oradea,care au salariile mai mari cu 50%(Slava Domnului)
Vine Pastele si orasul Suceava arata la fel de murdar,cu aceleasi gropi,cu aceleasi santuri,cu aceleasi strazi neasfaltate.(Fereasca Dumnezeu)
PASTE FERICIT(sa dea Dumnezeu)
dinule schimba-ti tema ca asta e urata .....
RăspundețiȘtergereLucrez deja la o tema noua. Dar spune-mi de ce nu iti place tema asta?
RăspundețiȘtergereculoarea, asezarea in pagina, prea multe scrieri intr-un spatiu prea restrans.. mai aeriseste-l.. optimizeaza-l :P
RăspundețiȘtergerePrietene Dinu,ai aranjat tema asta noua ,dar scrisul e prea mic si-mi trebuie lupa :)
RăspundețiȘtergereIn primul rand felicitari pentru articolele si temele expuse.Alaturi de sandrinio esti un port drapel in acest oras al atentionarii asupra derapajelor de la democratie si legalitate,de la bun simt si etica.
Din pacate reactia concetatenilor nostri este aproape de zero.Sunt foarte putine comentarii si acelea anemice.Lumea a reactionat la turul ciclist,dar mai mult tehnic.Au reactionat radautenii mai vehement(sunt mai vajnici)
In rest reactii slabe si mai mult umoristice.
Sunt bune si astea.Pe vremuri credeam ca noi aici la Suceava suntem bucovineni(adica moldoveni mai spalati datorita influientei imperiului austroungar)Dar m-am inselat amarnic.Nu suntem decat niste moldoveni apatici si inerti.
La fel credeam ca Ardealul e fruncea.Dar iar m-am inselat.Procentul de 45%cu care l-au votat pe marinar spune totul.
Dar sunt si romani vasnici care redau speranta.
Profesorii din Buzau,Radauti,Baia Mare si Oradea
care au obtinut salarii mai mari cu 50% tocmai datorita bulibaselii guvernantilor.
Ce sa mai zic?se apropie sfintele sarbatori.
Orasul e la fel de mizerabil.Trupele lui Prigoana mimeaza curatenia.Secretul furat de viceprimar din America(de a pune biletele pe masinile parcate pe marginea strazii)nu a functionat.Primarul si-a brevetat inventia ca in loc de asfalt sa astupe gaurile cu caramizi(cel din radauti e si mai tare,a pus pietris peste asfalt)Vom avea firma luminoasa cu stefan cel mare la statuie.Se va vedea din centru.Vom fi un fel de hollywood.De asemenea primarul a cerut 200.000 euro pentru repararea soclului statuii.
Cu 4 muncitori se putea rezolva in cateva zile si te costau doar berile pe care le dadeai baietilor.
La curtea Elenei avem un sucevean care e si liftier,si purtator de buchete de fori,si vasnic aparator al blazonului domnitei.
Clubul sportiv Municipal a cerut bani pentru repararea hotelului si a stadionului dar s-a trezit cu un patinoar de plastic.
Vom avea si telegondola,si cascade in parcul Sipote.Si partie de saniute si lac de agrement.
La bruxeles flutur si Luhan organizeaza simpozioane despre bucovina
S-a facut experimentul in reactor pentru a descoperi bozonul.Savantii zic ca ceea ce vedem e doar 15%.Restul e materia neagra.Eu zic ca toate cele enumerate mai sus ca le vom avea sunt in materia neagra.Ce reprezinta cei 15% care se vad?
un oras murdar.plin de praf,neasfaltat,brazdat de santuri,gropi,balast.
primaria a inceput operatiunea de recuperare a amnzilor.Blocheaza salarii si conturi.Dar asa cum guvernul programeaza drepturile salariale restante in transe de zeci de ani,asa si eu vreau sa-mi platesc impozitele in transe.
Politia a instaurat teroarea pe sosele.Vor ca bugetul tarii sa fie format din amenzile auto.
Au norma de 10 amenzi pe zi.sigur ca in occident respecti restrictiile de viteza in oras pentru ca apoi mergi pe autostrada cu 200 Km pe ora.dar la noi unde drumul trece prin toata satele si catunele?
Toti incalcam viteza.daca ai respecta limita,de la Suceava la Bucuresti ai face doua zile.
Paste fericit Dinule si multa sanatate
merci, Sarbatori Fericite si tie
RăspundețiȘtergereDoamne. Boc, Udrea? Astea-s caterinci guvernamentale...
RăspundețiȘtergereŞtiai că duduia Udrea a afirmat că România are nevoie de o "dictatură luminată"? Pe urmă a spus că a glumit. Păi se glumeşte cu aşa ceva? Ia să facă cineva o glumă bunăăă să-i recomande nişte pompe funebre,să vedem, gustă gluma? E pe acelaşi principiu. Mă rog, dacă vorbim de Udrea şi principii în aceeaşi frază, sună oarecum ciudat...