FC Cetatea a fost dizolvată de Tribunal



Asociaţia Fotbal Club Cetatea Suceava a fost dizolvată, săptămâna trecută, de magistraţii din cadrul Judecătoriei Suceava, la solicitarea inspectorilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, pentru datorii care au depăşit suma de 30 de miliarde de lei vechi (asta era prin toamnă).

DGFP Suceava a solicitat, anul trecut, în martie, dizolvarea clubului condus la acea vreme de Dumitru Moldovan pentru neplata contribuţiilor către bugetul consolidat de stat.

Procesul a fost tărăgănat până spre sfârşitul anului trecut, între timp la conducerea Cetatea Suceava fiind numit actualul preşedinte Ciprian Anton.

Judecătorii au decis miercuri, 27 ianuarie, dizolvarea clubului, numirea unui lichidator judiciar şi radierea asociaţiei din registrul fundaţiilor şi asociaţiilor, sentinţa putând fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.

Nu ştiu dacă sentinţa a ajuns deja la Ciprian Anton sau dacă acesta are vreo şansă să o primească. În mod ciudat, adresa unde îşi are sediul Asociaţia Fotbal Club Cetatea Suceava şi unde a fost trimisă corespondenţa dintre club şi Judecătorie este chiar adresa de domiciliu a lui Dumitru Moldovan, fostul preşedinte.
În conformitate cu disp. art. 56 lit. d din Ordonanţa Guvernului României nr. 26/2000, coroborate cu disp. art. 32 lit. b) din statut, dispune dizolvarea Asociaţiei Sportive "Fotbal Club Cetatea" Suceava cu sediul în municipiul Suceava, str. Dionisie Para nr. *** , jud. Suceava. Potrivit disp. art. 61 alin. 2 din OG nr. 26/2000 numeşte ca lichidator pe EUROCONSULTING SPRL cu sediul în municipiul Suceava, str. Tipografiei nr. 1, et.1, cam.14. Dispune înscrierea menţiunii privind dizolvarea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa instanţei. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică.

Ce credeţi că se va întâmpla mai departe la Cetatea?
Poate primăria să dea bani pentru ca asociaţia să îşi plătească datoriile? În condiţiile în care bugetul pe acest an este de 10 miliarde de lei iar clubul are de plătit la Fisc peste 30 de miliarde, soarta echipei pare deja stabilită dacă Primăria nu se implică în această problemă.


P.S. Să văd câţi deontologi din presă mă citează când dau ştirea.



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii