Membri(i) ASUS - D'ale gramaticii (2)


Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS) are blog. Ca orice blog şi cel al asociaţiei studenţeşti are mai multe secţiuni.

Una dintre acestea este denumită "Pentru membri ASUS". Sincer, nu m-aş fi aşteptat ca tocmai nişte studenţi, care se mai şi implică în tot felul de activităţi extraşcolare, să se încurce la socotit numărul de "i" din coada cuvintelor (greşeală de altfel din ce în ce mai des întâlnită prin online-ul românesc).

În situaţia asta n-ar fi de mirare ca în curând asociaţia să nu mai aibă tare mulţi membri de numărat, şi astfel secţiunea Pentru membrii ASUS (cu doi de "i", ne-am înţeles?) să nu mai aibă nicio utilitate.

Trimiteți un comentariu

28 Comentarii

  1. Multumesc Dinu pentru observatie. E trist ca am vorbit cu tine pe mess dimineata si in loc sa imi spui sa corectez, ti-ai gasit subiect sa-ti umpli blogul. Bafta in continuare si sper ca munca ta sa fie la fel de apreciata cum stii si tu sa o apreciezi pe a noastra.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca mai tristă este lejeritatea cu care stâlceşti limba română. Dar deh, fiecare cu priorităţile lui.
    De fapt, când imaginea este pe primul loc e greu să înghiţi "observaţiile".

    RăspundețiȘtergere
  3. Aline, lasa-l ca e somer saracu de bun si corect ce a fost, trebuie sa-si umple si el rahatul asta de blog.Pe cand era "ziarist" isi umplea fituicile cu fel de fel de minciuni.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu zic ca nu trebuei sa aruncam chiar asa cu pietre in oameni mai ales in cei care incearca cat de cat sa ofere o alternativa, chiar si o schimbare cat de mica este un pas inainte tindand cont ca abia acum s-a ajuns ca o organizatie studenteasca sa aibe si ea un blog prin care studentii sa se simta si ei implicati cat de cat.
    Si chiar daca nu este totul asa cum trebuia e de apreciat acest gest si orice critica constructiva e binevenita ...suntem oameni si cu totii putem gresi unori de la oboseala sau neatentie.
    Cand o sa intelegem si noi sa facem ceva constructiv impreuna daca nu pentru noi macar pentru Suceava atunci o sa incepem sa vedem cu adevarat schimbari benefice in orasul nostru, asa de aruncat cu pietre e usor de facut si de comentat. Blogul este un inceput bun si sincer era si cazul sa apara si cu siguranta in viitor va avea o evolutie pozitiva daca se va trece peste orgolii si incapatinari care nu fac decat rau noua si celor cu care interactionam aci virtual sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragul meu Movi, cred că nu te referi la mine când spui că este uşor de aruncat cu pietre. Dacă ai citit cu atenţie ce am scris sunt sigur că ţi-ai dat seama că nu am fost aproape deloc răutăcios.

    Imaginează-ţi că aş fi putut să scriu cu totul altfel. De exemplu:

    "Analfabeţii de la ASUS Suceava şi-au făcut blog

    Proşti de dau în gropi, cu patru clase terminate la fără frecvenţă şi admişi la facultate pe baza unui dosar tras la xerox de la vreun coleg, nişte agramţi care habar au să lege două vorbe s-au apucat de activat într-o obscură asociaţie studenţească. Din fericire, prostia le-a fost dată în vileag când nu au reuşit să numere până la doi (cei doi de "i" de la secţiunea Pentru membrii ASUS, evident).

    Cum ar fi fost dacă aş fi scris aşa? Dacă acum arunc cu pietre, în cazul asta ce ai mai fi spus?

    RăspundețiȘtergere
  6. ASUS di la noi, di la usu ... trompeta aia de organizatie studenteasca care nu a facut nimic pentru studenti ... a , ba da, pentru aia care au cotizat ... o gluma proasta aruncata studentului din anul I

    RăspundețiȘtergere
  7. Dinule da-i dracului. Astia sunt o ceata de lingai scarbosi care sug de la partide si ling in cur unele cadre universitare. Exemplu Filimon, care e remorca cvasipermanenta a lui Radu Pentiuc si nu numai el. Pe langa analfabetism si furat afise, mai pot fi acuzati si ca dau abonamente pe TPL doar celor cu carnet PDL.
    Cel mai enervant e ca se caca permanent ca vor sa faca ceva pentru Suceava. Spuneti ba cacanrilor ca vreti sa faceti pentru buzunarele si burdihanele voastre, sa va spargeti in figuri si sa va admirati in oglinda de la veceu cat de jmecherasi ati ajuns in targul asta, nu ca faceti ceva pentru Suceava, ca deja pute dupa voi a impostori.
    Pe scurt> o gasca de profitori abjecti chititi numai pe interese si incapabili sa faca nimic serios.

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu sunt student in anul 1 la mecanica. Am citit posturile voastre si am interactionat cu ASUS foarte putin. Din ce am citit si din ce cunosc pot spune ca:
    1. nu sunt pdl-ist dar mi s-a oferit abonament gratuit
    2. e singura organizatie de care am auzit prin campus care sa faca ceva pt studenti
    3. camil am citit si blogul tau, dupa ce l-am primit intr-un mass si e clar ca tie ti s-a pus rau pata pe astia din asus :)) ii visezi si noaptea probabil
    4. nu am nimic cu asus si nici cu voi dar consider ca sunteti mai mult rautaciosi decat obiectivi
    Va salut!

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am ajuns pe blogul tau din greseala, si dupa am intrat si pe cel al celor de la ASUS...cred si eu ca ai crapat de ciuda....mai da si tu un search sa vezi cum arata un blog adevarat...probabil de asta te iei de altii, cu putin noroi iti mai cresti si tu numarul de vizitatori...penibil

    RăspundețiȘtergere
  10. www.asussv.wordpress.com
    Daca nu te-ai fi impiedicat de un i,si ai fi citit din materialele postate pe blog ai fi vazut ca ASUS se ocupa cu una din cele mai importante aspecte ale vietii tale de student:reprezentarea studentilor...Ce nu stii tu si ma indoiesc de capacitatea ta de intelegere ,este ca daca nu erau cei de la ASUS, multe din facilitatile pe care le ai tu acum nu ar fi existat!!Si asta pentru ca ei se duc si isi pun in pericol situatia scolara, militand pentru drepturile tale de student indiferent si trecator degeaba prin facultate...taxle la camin sunt mai mici,manacrea la cantina, noile conditii de la biblioteca, internetul din camine si multe altele exista in conditii decente datorita unor studenti reprezentanti din ASUS care au avut curajul sa deschda gura, sa ceara si sa insiste.Voi cand ati avut curajul ultima oara sa deschideti gura sa va cereti drepturile?? In loc sa comentati atat despre nimic, mai bine intrati pe http://asussv.wordpress.com/reprezentare/
    citit si incepem discutiile de acolo...pentru ca astea de aici mi se par total inutile!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ca vrem sau nu ... este o organizatie cat de cat studenteasca si chiar daca nu este la capacitate maxima asta e... alta nu avem.
    Si eu la randul meu nu aveam o impresie destul de buna despre ei, asta probabil si din greseala lor ca nu prea stiu cum sa se promoveze mai ales printre studentii pe care incearca sa ii reprezinte ... pe timpul meu cel putin singurele beneficii pe care el aveam de la ei erau acele invitatii gratuite in unele din cluburile din oras in rest aproape ca nu aveam informatii prea multe. O greseala fatala dupa mine pentru ca orice student nu trebuie sa stie neparat ce ii poate oferi o astfel de organizatie ci mai degraba cu ce poate contribui el la buna functionare a acesteia. Orice opinie noua, ideie si parere trebuie discutata si de scos maximum din ea pentru a fi cu adevarat acea schibare pe care o dorim sa o avem printre noi.
    Sincer m-am bucurat ca au blog asa cum am mai spus este un inceput si acesta insa de la organizarea studentilor de la noi fata de alte centre universitare este distanta lunga si daca dorim sa vedem ceva schimbari pozitive noi toti ar trebui in primul rand sa ne aducem aportul constructiv pentru ca orice organizatie studenteasca care doreste sa apere drepturile lor trebuie sa fie mult mai mult decat un avocat ... trebuie sa dea un exemplu, o stare chiar si o tendinta pentru ca din pacate studentii de la noi sunt de cele mai multe ori prea neinformati si lipsiti de activitati colective.

    @Dinu eu vorbeam aci la modul general si chiar ma bucur ca ai scris despre asta pentru ca desi se putea rezolva si mai simplu printr-un simplu mesaj pe mess astfel am ajuns sa discutam si aci despre toate aceste lucruri si cine stie poate din toate aceste opinii si concluzi va iesi si ceva constructiv.

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonimule, să înţeleg că supărăcioasele de la ASUS au determinat modernizarea cantinei? Si tot ei au modernizat căminele şi au mutat biblioteca în corpul nou? Hmm... dacă mă gândesc mai bine, ASUS chiar a construit corpul nou, nu?
    Bravo!

    Şi pe toate astea cine le-a făcut? Studenţii reprezentanţi? Adică cei care câştigă alegerile organizate tocmai de ASUS?

    Eu zic că mai bine mergi pe burtă când te ştii cu musca pe căciulă. Spor la lipit afişe şi organizat petreceri cu bani de la partid.

    RăspundețiȘtergere
  13. ASUS sucks big time... petreceri cu manele şi mai nou încearcă să pară vii că apar şi ei pe afişele de la Babylon (gata În Prison? sau o daţi pe "haus" că maneaua nu mai dă bine la imagine)

    ASUS sucks big time... şi asta mi-au confirmat-o profesori din cadrul USV. Citez: "mişcarea tinerilor prin Suceava parcă e moartă şi parcă studenţii ar fi inexistenţi, fără iniţitivă şi fără implicare masivă". Şi nu, dacă îţi apare numele pe un afiş nu poţi să ai pretenţia că eşti mare sprijin al studenţilor...

    RăspundețiȘtergere
  14. Dinu... daca niste studenti glumesc nu cred ca e asa o tagedie... probabil cei care au facut blogul nu se pricep in ale limbi romane ca tine...

    RăspundețiȘtergere
  15. Pentru unul dintre anonimii de mai sus:
    Nu stiu pentru ce se zbate ASUS acum, nici nu ma intereseaza, dar tarifele la camin au crescut in caz ca nu ati aflat, si la fel si la cantina, progresiv - ca sa nu va prindeti. Ziar nu stiu daca mai au (mai bine asa), insa eu personal cred ca singura vreme in care aceasta asociatia realiza ceva era pe vremea 20USV (pentru cunoscatori), perioada care a tinut extrem de putin tocmai din cauza faptului ca intra cine nu trebuie in asociatie si tot prostul voia sa scrie.
    Dupa putin timp au stricat si regulamentul de alegere a studentilor reprezentanti, impingand in fata indivizi cu profil haifaiv impresionant, dar care nu dau deloc pe la scoala (si atunci cand o fac... ajung cu GPS-ul) si mai mult... nu stiu a scrie romaneste.

    RăspundețiȘtergere
  16. ASUS = manelobairamuri prin tot felul de localuri fitoase. Cam atat reprezentati voi. Asta-i studentul sucevean pentru voi, un manelist de doi lei.
    Sunteti acolo pur si simplu pentru a mai scoate si voi cate un bacsis pe spinarea altora si pentru a pupa in cur cativa profesori ca poate va trec si ei un examen-doua.

    RăspundețiȘtergere
  17. Eu am iesit recent din ASUS pentru a ma pregati de licenta si vreau sa zic ca mancati multa ciocolata degeaba! Cei care cunosc ASUS stiu sa pretuiasca ce inseamna o organizatie care lupta pentru studenti. Nu exista politica sau profit in asociatie iar oamenii aia chiar isi dedica timpul liber pentru a face ceva constructiv pentru studenti. S-ar putea sa va considerati doar jigniti si sa nu luati in seama ce scriu, dar eu consider ca voi nu stiti decat sa injurati ceva. Nu stiti ce sunt valorile si voluntariatul. Cand o sa va duca capu sa faceti ceva constructiv fara a astepta o lauda, o sa intelegeti ce inseamna munca. Pana atunci ramaneti cu parerile voastre de doi bani, ascunsi in spatele unui calculator. ASUS ramane un loc minunat unde oamenii care vor sa realizeze ceva, o pot face! Este o rampa de lansare in viata pentru studenti care altfel nu ar avea ocazia de a invata ceva in afara facultatii. Voi care v-ati pierdut existenta in casa pe bloguri, sau in cluburi pe banii lu mamica, ramaneti cu comentariile de doi bani.
    Pentru ca nu ati activat in ASUS, pentru ca nu ati venit la o sedinta sau la un proiect, nu veti intelege niciodata ce lectii de viata invata voluntarii, indiferent in ce se implica. Vedeti ca va pierdeti viata apostrofand pe altii! Si nici macar nu mai sunteti studenti, ci someri!

    RăspundețiȘtergere
  18. Bravo fostei echipe ASUS, bravo actualei echipe si cu siguranta viitoarei. Valorile morale, principiile si prietenia vor fi intotdeauna la loc de pret in asociatie. Cei care stiti sa criticati intai incercati sa descoperiti si sa intelegeti ASUS-ul.

    RăspundețiȘtergere
  19. :)) ma cac pe mine de ras.
    Hai sa va deconspir cine e Anonimul (dupa felul fascist de a vorbi/scrie:P)
    Dar mai intai, premiul de 1 milion: Cine e in spatele PSD-ului de dupa 89? Bunicutaaa...raspuns corect....deci 2, cine e in spatele ASUS-ului ? Bunicutaaa:D

    Altceva...stiti de spalarea de creier din MLM-uri ? Eu din pacate da, iata si un exemplu clar la : "Student"

    RăspundețiȘtergere
  20. Pt cel care se semneaza Student> Toar'su, cand scrii acolo cum te pregateste dezorganizatia pt viata, ai in vedere cazul Gradinariu, care s-a invartit si i-a prostit pe prostii din ASUS, i-a varat in tot felul de chestii si banii i-a luat numai el, de si-a cumparat si masina, zic informatorii mei din ASUS, si apoi a cotit-o in politica in PNL la lins curul celor mai mari traseisti din politica suceveana, unul dintre ei prins la furat de voturi in vreo 6 sectii de votare din judet? Astia sunt oamenii care ies din ASUS? Asta e pregatirea pentru viata de care ne zici? Tocmai de gogomani si profitori de astia s-a saturat tara asta, iar in consecinta o asemenea organizatie trebuie lichidata pt ca nu face decat sa califice impostori.

    RăspundețiȘtergere
  21. Alin Filimon e al 3-lea presedinte A.S.U.S. de la Gradinariu incoace si astia doi s-au certat pana si in presa. Gradinariu a avut interesele sale, iar Filimon l-a pus la punct. Atata ura din partea ta Camil pentru ceva ce a trecut acum 3 generatii?

    RăspundețiȘtergere
  22. "Citez: "Sunt sigur că dacă ai răbdare vei găsi şi greşeli pe blog, dar vor fi mai degrabă litere sau chiar cuvinte mâncate din grabă, nu conjugări idioate.".
    Tu scrii asta si dupa aia critici pe astia ca au mancat un amarat de "i" ?
    Esti de toata mana...

    RăspundețiȘtergere
  23. Asa e Anonimule, Filimon egal pedele, Gradinariu egal penele, dar Ignatescu egal?

    RăspundețiȘtergere
  24. Anonimule, este diferenţă ca de la cer la pământ între o literă mâncată în interiorul cuvântului, litere inversate sau un cuvânt de legătură sărit din grabă şi folosirea incorectă a lui -i desinenţă de plural şi -i articol hotărât, greşeală din ce în ce mai întâlnită, inclusiv în presă.

    În cazul de mai sus, supărăcioasele de la ASUS au adăugat lexemului "membru" doar desinenţa de plural, uitând să încă un -i care are rol de articol hotărât.

    Mai clar, să nu te bag în metalimbaj pentru că nu sunt sigur că înţelegi, ei nu au reuşit să facă diferenţa între "cei trei membri ai ASUS" şi "membrii ASUS".

    Crede-mă, în ultima vreme am observat foarte multe cazuri în care -i articol hotărât nu este folosit. Este însă o diferenţă când un anonim scrie cu picioarele un comentariu pe un blog şi e altceva când vorbim de blogul unei asociaţii studenţeşti. Chestiune de nuanţă de altfel :)))

    RăspundețiȘtergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  26. Pe mine poţi să mă înjuri în voie dar faţă de alte persoane care comentează pe acest blog te rog să foloseşti un limbaj cât de cât civilizat.

    RăspundețiȘtergere
  27. Precizare:

    Nu mă deranjează că ai folosit "dobitoc" şi imbecil". Poţi să vorbeşti cum vrei tu, este alegerea ta. Dar dacă tot ai de gând să îmi umpli blogul cu răfuieli personale măcar ar trebui să ai cojones să te şi semnezi.

    Anonimii mă pot înjura pe mine, nu mă supăr. Dar dacă vrei să înjuri alţi vizitatori ai blogului te rog să te şi semnezi.

    RăspundețiȘtergere