Dănuț Răzniceanu - condamnare, trei ani de închisoare

Prin decizia penală nr. 875 din 14.10.2013, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul RĂZNICEANU DĂNUȚ director-responsabil la BRD GSG Agenția Gura Humorului, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu în formă calificată, în formă continuată.

De asemenea, instanța a mai interzis inculpatului, pe o durată de 5 ani după executarea pedepselor, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Față de ceilalți 10 inculpați din același dosar, s-a dispus disjungerea judecării cauzei.

DEFINITIVĂ

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii